Poliţistul acuzat că a cerut mită de 1,1 milioane euro a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Tribunalul Bucureşti a emis sâmbătă un mandat de arestare preventivă de 30 de zile pe numele ofiţerului de poliţie judiciară în cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.
Decizia nu este definitivă, iar avocatul poliţistului a anunţat că va face contestaţie.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada februarie – aprilie 2020, Marius Aurelian Fleancu, în calitate de ofiţer poliţie judiciară delegat să efectueze activităţi de urmărire penală într-un dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ar fi pretins de la o persoană, în mod repetat, suma de 1.100.000 euro, pentru sine, pentru procurorul de caz şi procurorul şef de secţie.
Banii ar fi fost pretinşi prin intermediar, de la o persoană vizată în dosarul în care ofiţerul fusese delegat să efectueze activităţi de urmărire penală, în schimbul promisiunii că acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât probele strânse să conducă la desfiinţarea concluziilor expertizei deja făcute în cauză şi în cele din urmă la o soluţie de clasare.
Conform DNA, poliţistul s-ar fi angajat şi că va interveni la procurorul de caz şi la procurorul ierarhic superior, (asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă), astfel încât să se dispună soluţia clasării, iar eventualele plângeri faţă de clasare să fie respinse.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii