G4Media.ro

Politolog bulgar: Numărul oamenilor care cred că pacea este posibilă doar dacă…

Sursa foto: Twitter / Andriy Yermak

Politolog bulgar: Numărul oamenilor care cred că pacea este posibilă doar dacă Ucraina câștigă este în creștere în UE

„Rusia a început acest război, dar dacă aţi ascultat cu atenție discursul președintelui Putin, probabil aţi remarcat că el vorbește despre un război lung, fără sfârșit. Acest lucru mă face să cred că o încetare temporară a focului nu înseamnă sfârșitul războiului. Dacă acum Rusia încetează să se înarmeze, acesta este sfârșitul războiului. Dacă Ucraina încetează să lupte, acesta este sfârșitul Ucrainei”, arată o analiză a politologului bulgar Ivan Krâstev în Sega, citată de Rador.

Krâstev analizează poziționarea globală a țărilor în raport cu războiul, iar potrivit acestuia, la începutul celui de-al doilea an al acestui război, multe dintre temeri nu s-au adeverit. Potrivit lui Krâstev, acesta este și motivul unei schimbări serioase a opiniei publice cu privire la ieşirea din război.

„Sondajul sociologic din 10 țări, care a fost realizat de Consiliul European de Politică Externă la începutul anului, arată ceva important: numărul oamenilor care cred că pacea este posibilă doar dacă Ucraina câștigă este în creștere. În mai 2022, o asemenea majoritate exista doar în rândul polonezilor, iar în prezent aceasta este opinia predominantă atât în Marea Britanie, cât și în Franța. Germania este foarte divizată, dar să ne amintim că în urmă cu un an majoritatea covârșitoare spunea că cel mai important lucru este să se încheie războiul. Și în alte țări europene observăm aceeași tendință: numărul oamenilor care văd pacea doar după victoria Ucrainei este în creștere”, a comentat Krâstev. Potrivit acestuia, schimbarea de atitudine a contribuit la dispariția unora dintre temerile oamenilor.

Un factor de influență îl reprezintă victoriile militare ucrainene din vara și toamna anului trecut, care au convins mult mai mulți oameni că este posibilă o victorie ucraineană”, subliniază Krâstev. Nici previziunile privind o iarnă putinistă foarte dificilă din cauza dependenței de gaze nu s-au adeverit. „În toate țările vedem, de asemenea, o scădere bruscă a fricii de un război nuclear, iar acesta a fost deosebit de puternică în Europa de Vest. Pe de o parte, a devenit clar că China se opune ferm ca Putin să folosească arme nucleare tactice. De asemenea, este vizibil că, similar situației din anii Războiului Rece, există un canal de comunicare funcțional între SUA și Rusia, care reduce riscul unor acțiuni extreme”, a comentat Krâstev.

Potrivit lui Krâstev, afirmația că Europa este divizată între Est și Vest în ceea ce privește războiul și că Estul este gata să stea cu Ucraina până la capăt, în timp ce Occidentul este mult mai precaut și mai atent, este un mit.

„De fapt, dacă te uiți la date, vei vedea imediat că Estul însuși este extrem de divizat. În mai multe țări est-europene sprijinul pentru Ucraina este mai slab. Bulgaria, Slovacia, România sunt de asemenea țări în care dorința ca pacea să fie încheiată cât mai curând este foarte puternică. Diviziunea este mai degrabă între țările din nordul și estul Europei, care sunt vecine ale Rusiei și care cred că doar o înfrângere a Rusiei poate garanta pacea durabilă în Europa. Apoi: țări precum Germania și Franța, care văd de asemenea Rusia ca pe o amenințare pentru Europa, dar nu exclud negocieri; și țările din Sud și Sud-Est, care se tem mai mult de un război lung decât de o invazie rusă”, a comentat Krâstev.

Potrivit acestuia, sprijinul pentru Ucraina în Europa în viitor ar putea fi subminat de evoluţia acțiunilor militare și de eventuale victorii rusești, de instabilitatea politică în țările membre, de o schimbare a poziției SUA și de o intensificare a temerilor economice. (Traducerea: Mirela Petrescu)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Orice om normal la cap vede si intelege ca Putin este lovit de aceeasi boala mintala ca si Hitler. Isi doreste un imperiu extins, din ce in ce mai mare. Motivatia creearii (sau incercarii de a crea) impreiului este una inventata ca sa justifice boala. Nu are nicio legatura cu realitatea si cu umanitatea. La fel ca si Hitler, Putin „stie” mai bine decat generalii sai ce e de facut militar ca sa creeze / extinda imperiul. Cine nu invata din istorie e blestemat sa o repete. Ca si pentru Hitler, pentru Putin pacea poate veni doar in 2 feluri: fie a cucerit intreaga lume, fie a murit. Cum prima optiune este o utopie, ramane posibila doar cea de-a 2-a. Nu stiu cum va evolua razboiul pornit de Putin, dar stiu cu siguranta si as paria orice ca nu va fi pace cat timp Putin traieste.