Polo: România a obţinut găzduirea unui turneu de calificare la Euro 2022 la feminin / Vor juca aici Slovacia, Germania, Ucraina, Irlanda și România
Liga Europeana de Nataţie (LEN) a anunţat grupele din preliminariile CE de polo pe apă feminin din 2022, România urmând să găzduiască meciurile din grupa A, informează News.ro.
Romania va întâlni în această grupă de calificare Slovacia, Germania, Ucraina şi Irlanda, iar preliminariile vor avea loc în perioada 17-20 februarie 2022.
În calificări participa 14 echipe:
6 formaţii care s-au clasat pe locurile 6-12 la Campionatul European de la Budapesta din 2020 (cu exceptia Croaţiei care este gazda turneului final): Grecia (6), Franța (7), Slovacia (8), Israel (10), Germania (11), Serbia (12).
Celelalte 8 echipe care s-au inscris în preliminarii sunt: Belgia, Irlanda, Malta, Portugalia, România, Elveţia, Turcia, Ucraina.
În grupa B vor juca Grecia, Serbia, Elveția, Turcia si Belgia.
În grupa C (4-6 martie) adversare vor fi Franta, Israel, Portugalia si Malta.
Primele două clasate din fiecare grupa se vor califica la turneul final.
Spania (campioana en-titre), Rusia, Ungaria, Olanda şi Italia sunt deja calificate la Campionatul European, care va avea loc la Split. in Croatia, in perioada 27 August – 10 Septembrie 2022.
Sursa foto: Facebook / CSA Steaua București
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank