Polonia a cedat în fața presiunilor UE și a suspendat activitatea Camerei Disciplinare a Curții Supreme, similară cu SIIJ din România
Preşedinta Curţii Supreme din Polonia a blocat în parte activitatea Camerei Disciplinare a judecătorilor, care a generat un conflict între Varșovia și Uniunea Europeană, în contextul în care Bruxellesul a amenințat Polonia cu sancțiuni, în cazul în care nu respectă o hotărâre a Curții de Justiție a UE (CJUE), potrivit Reuters.
Luna trecută, UE a solicitat Poloniei să se conformeze până la data de 16 august, deoarece, în caz contrar, risca amenzi financiare dacă nu ar fi respectat hotărârea CJUE care dispunea desființarea acestui sistem de sancționare disciplinară a judecătorilor.
Curtea de Justiție a UE a stabilit că sistemul implementat în Polonia nu este compatibil cu legislaţia europeană.
Varşovia şi Bruxellesul se află de mult timp în conflict pe tema unei reforme a sistemului judiciar polonez, pe care partidul conservator aflat la putere, Partidul Lege şi Justiţie (PiS) o consideră drept necesară în eficientizarea tribunalelor poloneze, dar pe care criticii o denunţă drept o erodare a independenţei justiţiei de către puterea de la Varşovia.
Tribunalul Constituţional polonez a stabilit anterior că măsuri tranzitorii impuse de către CJUE sunt contrare Constituţiei poloneze, punând astfel în discuţie primatul dreptului european asupra drepturilor naţionale.
Preşedinta Curţii Supreme a stabilit, în două hotărâri, publicate joi seara, ca niciun nou caz să nu mai fie transmis Camerei Disciplinare, atât timp cât nu au loc modificări sau până când CJUE nu se pronunţă definitiv.
Sursa foto: Wikipedia/ Darwinek
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii