G4Media.ro

Polonia ar putea organiza simultan cu alegerile un referendum privind acordul european…

sursa foto: warsawinstitute.org

Polonia ar putea organiza simultan cu alegerile un referendum privind acordul european referitor la migrație – adjunctul ministrului de Externe

Polonia ar putea organiza simultan cu alegerile din toamnă un referendum asupra acordului european privind migraţia, a afirmat luni Pawel Jablonski, adjunct al ministrului de externe, într-un interviu pentru postul privat Radio Wnet, preluat de Reuters.

„Astfel de voturi cuplate au avut deja loc în trecut şi cred că ar fi ceva natural, inclusiv din cauza costurilor”, a arătat el.

Conform unui sondaj de opinie efectuat de United Surveys şi publicat luni în Dziennik Gazeta Prawna şi pe postul de radio RMF RM, jumătate din polonezi susţin ideea referendumului, însă o proporţie similară se pronunţă împotriva organizării simultan cu alegerile.

Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) declarase joia trecută că Polonia va supune unui referendum acordul conform căruia toate statele membre ale Uniunii Europene vor fi obligate să accepte un număr prestabilit de migranţi.

Statele care refuză să primească migranţi ar urma să plătească circa 20.000 de euro pentru fiecare migrant din cota lor primit în altă ţară.

Donald Tusk, liderul Platformei Civice, principalul partid liberal de opoziţie, a afirmat vineri, la un miting la Poznan, că propunerea unui referendum este un semn că PiS se teme de nemulţumirea electoratului deja iritat de inflaţie şi de interzicerea avorturilor.

În Polonia au ajuns deja circa 1,5-2 milioane de refugiaţi ucraineni, deci – susţine Kaczynski – ar fi incorect ca ţara să plătească pentru refuzul de a accepta alţi migranţi. Polonia şi Ungaria, au respins în trecut migranţii majoritar musulmani din Orientul Mijlociu şi nordul Africii. PiS a fost acuzat de unele organizaţii pentru drepturile omului că incită la xenofobie; partidul nu recunoaşte însă că are o astfel de atitudine.

Sursa: Agerpres

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Bravo lor!
    Spre deosebire de români care tac mâlc!
    O să ne trezim cu zeci de mii de ahmezi fără să avem vreun cu de spus!