
Polonia cere arestarea a peste 40 de experţi medico-legali ruşi în cazul autopsiilor victimelor tragediei aviatice de la Smolensk
Parchetul naţional al Poloniei a anunţat marţi că va solicita arestarea a peste 40 de experţi medico-legali ruşi care au efectuat autopsiile victimelor catastrofei aviatice de lângă Smolensk în 2010, în urma căreia şi-au pierdut viaţa preşedintele polonez de la acea vreme, Lech Kaczynski, şi zeci de demnitari ai ţării, relatează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.
Procurorul Krzysztof Schwartz, şeful principalei echipe de anchetă din cadrul Parchetului Naţional, a declarat pentru agenţia de presă poloneză PAP că s-a stabilit „dincolo de orice îndoială” că rapoartele medico-legale conţineau informaţii false.
„Nu este clar dacă minciunile au fost introduse în mod deliberat în acele documente sau a fost vorba de lene sau de incompetenţă. Dar cu siguranţă actele au fost întocmite haotic, unele fiind copiate şi inserate în altele. Poate că au abordat problema într-un mod tipic rusesc, de mântuială”, a declarat el.
Conform informaţiilor publicate marţi, neregulile constatate în autopsii vizează lipsa descrierii elementelor de identificare şi a leziunilor semnificative într-o serie de cazuri, precum şi introducerea în acte a unor informaţii despre leziuni şi proceduri care nu au avut loc efectiv.
Mai mult, la analiza rapoartelor de autopsie, care au o structură diferită în Rusia decât în Polonia, a rezultat că în peste 60 de documente au fost constatate încălcări grave, conform agenţiei PAP.
Parchetul polonez a trimis părţii ruse o cerere oficială de asistenţă juridică, dar Rusia a refuzat să coopereze, aşa încât Varşovia se vede în situaţia să recurgă la emiterea unor mandate internaţionale de arestare.
La 10 aprilie 2010, un avion oficial polonez s-a prăbuşit lângă Smolensk, în vestul Rusiei, provocând moartea a 96 de persoane, inclusiv a preşedintelui de atunci, a soţiei sale şi a zeci de personalităţi militare şi politice de rang înalt.
Delegaţia urma să participe la o ceremonie de comemorare a 70 de ani de la masacrul de la Katyn, unde, în 1940, zeci de mii de polonezi au fost ucişi de poliţia secretă sovietică (NKVD).
Coincidenţa dintre locul tragediei şi natura pierderii elitei poloneze l-au determinat pe Lech Walesa, fostul preşedinte al Poloniei, să se refere la acest eveniment ca la „Katyn 2”.
De atunci, tragedia de la Smolensk a dobândit o semnificaţie politică profundă în Polonia, marcată de sciziuni şi controverse.
Principalul partid de opoziţie, Lege şi Justiţie (PiS), condus de Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al defunctului preşedinte, a promovat teoria conform căreia accidentul nu a fost o simplă greşeală, ci un act deliberat, posibil un atentat.
Această versiune a polarizat societatea poloneză, împărţind-o între cei care cred în investigaţiile oficiale poloneze şi ruse, care subliniază o eroare de pilotaj şi condiţii adverse, şi cei care susţin teoria conspiraţiei.
Recent, o anchetă a Ministerului polonez al Apărării a concluzionat că guvernul PiS anterior a cheltuit zeci de milioane de euro pentru o comisie care să investigheze din nou accidentul, cu singurul scop de a dovedi că acesta a fost provocat în mod deliberat, iar ministrul apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a afirmat că „scopul real a fost de a confirma ipoteza unei explozii”, potrivit media citate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.