G4Media.ro

Polonia cumpără aproape 400 de tancuri și obuziere din Coreea de Sud

sursa foto: Pexels

Polonia cumpără aproape 400 de tancuri și obuziere din Coreea de Sud

Polonia a fost de acord să cumpere aproape 400 de tancuri principale de luptă şi obuziere din Coreea de Sud, potrivit ministrului polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, relatează Agerpres.

Acordul, despre care presa sud-coreeană estimează că se cifrează la câteva miliarde de dolari, a fost semnat în iulie şi prevede livrarea a 180 de tancuri principale de luptă K2 până în 2025, împreună cu pachete de antrenament şi logistică, precum şi muniţie.

Tancurile urmează să staţioneze la baza militară Morag din nordul Poloniei.

Primele zece tancuri K2 urmează să fie livrate anul acesta, a mai spus Blaszczak.

Polonia mai cumpără din Coreea de Sud 212 obuziere autopropulsate K9, dintre care 24 urmează să fie livrate în cursul acestui an. Obuzierele vor înlocui armamentul pe care Polonia l-a donat Ucrainei.

Polonia este unul din cei mai importanţi susţinători militari şi politici ai Ucrainei.

Invazia rusă în Ucraina începută pe 24 februarie a stârnit temeri la Varşovia că şi Polonia s-ar putea confrunta cu un atac din partea Rusiei.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Noi când înlocuim tancurile model 1955?!