G4Media.ro

Polonia: Parlamentul a aprobat o reformă a justiţiei pentru a debloca fondurile…

sursa foto: Facebook\ Sejm Rzeczypospolitej Polskiej

Polonia: Parlamentul a aprobat o reformă a justiţiei pentru a debloca fondurile europene post-pandemie

Parlamentarii polonezi au aprobat în lectură finală o reformă cheie în domeniul justiţiei, menită să deblocheze fondurile UE de redresare post-pandemie, transmit agențiile Xinhua şi Reuters, citate de Agerpres.

Seimul, camera inferioară a parlamentului, a aprobat miercuri proiectul de lege, cu 233 voturi pentru, 207 împotrivă şi 12 abţineri.

Seimul a respins amendamentele propuse de camera superioară, astfel încât legea va merge la promulgare în forma iniţială la preşedintele Andrzej Duda.

Noua lege prevede ca Tribunalul administrativ suprem să decidă în cazurile disciplinare şi de imunitate care îi privesc pe judecători, în locul Curţii Supreme.

Reforma justiţiei este una din condiţiile puse de Comisia Europeană pentru ca Polonia să primească fondurile prevăzute în planul de redresare post-pandemie. În urma unei dispute legate de statul de drept, Comisia Europeană a blocat accesul Poloniei la 23,9 miliarde de euro în granturi şi 11,5 miliarde de euro sub formă de împrumuturi cu dobândă redusă, deşi aprobase planul prezentat de Varşovia.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...