G4Media.ro

Polonia se opune impunerii la nivelul UE a unei taxe pe profiturile…

Sursa foto: European Council

Polonia se opune impunerii la nivelul UE a unei taxe pe profiturile excesive ale companiilor energetice

Polonia este împotriva impunerii la nivelul UE a unei taxe pe profiturile excesive ale companiilor energetice, dar ar putea introduce în mod independent o soluţie similară, a afirmat joi ministrul Climei, Anna Moskwa, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Miercuri, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat că UE va propune măsuri de plafonare a veniturilor producătorilor de energie electrică care au costuri scăzute şi va forţa companiile care vând combustibili fosili să împartă profiturile pe care le fac de pe urma creşterii preţurilor la energie. Măsurile au urma să genereze peste 140 miliarde de euro.

„Luăm în considere o astfel de idee la nivel naţional … dar nu suntem de acord cu introducerea unei astfel de soluţii la nivel european”, a declarat Moskwa la postul privat Radio Zet.

O astfel de decizie ar trebui adoptată în unanimitate, deoarece se referă la impozitare iar o soluţie la nivelul UE nu va fi practică deoarece există diferenţe între sistemele energetice ale ţărilor membre, a apreciat ministrul polonez al Climei.

„Vom fi împotriva măsurii .. am depus o moţiune oficială pentru votul în unanimitate, ţările diferite au abordări diferite în această problemă. Multe state nu sunt de acord cu o astfel de soluţie”, a declarat Moskwa.

Guvernul de la Varşovia a adoptat scutiri de taxe, subvenţii la combustibili pentru gospodării şi alte măsuri, pentru a atenua efectul creşterii preţului la energie.

În august, premierul Mateusz Morawiecki anunţa că firmele din sectorul energiei vor trebui să absoarbă o parte din costuri prin creşteri mai reduse ale tarifelor la energie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Polonia: noi apreciem ca este o solutie buna si vom implementa asemenea la nivel national. Dar ne opunem pentru ca alte tari cred ca e nasoala.

    • Vor sa o impuna, dar sa nu le impuna UE cat sa fie suprataxarea. Adica „bai companiilor , ne facem ca va taiem profiturile, voi sariti pe sub masa cu niste verzisori la campania electorala si un parandarat etc”

    • Vor sa negocieze ca sa nu le taie din fondurile europene datorita problemelor pe justitie.

  2. Supraimpozitare sau taxarea suplimentara tot noi o vom susține! Mai bine ați obliga că fiecare țară UE să investească în energii verzi în așa fel încât să se reducă cererea, iar prețul ofertei va scădea de la sine!

    • Exact, asta e problema. Daca masura vizeaza producatorii cu costuri mici, aia sunt tocmai producatorii de energie regenerabila. Ar fi culmea sa fie taxati astia pentru mizeriile facute de vanzatorii de otravuri fosile.
      E gazul prea scump? Foarte bine, treci pe regenerabile, e la mintea cocosului.