G4Media.ro

Polonia și Ungaria au contestat la summitul UE un acord asupra reformei…

Sursa foto: European Council

Polonia și Ungaria au contestat la summitul UE un acord asupra reformei politicilor de azil

Polonia şi Ungaria au protestat joi în cursul unui summit european la Bruxelles faţă de un acord privind reforma azilului aprobat la începutul lui iunie cu majoritate calificată, cerând ca o astfel de decizie să fie luată în unanimitate, potrivit unor surse diplomatice, notează AFP, citată de Agerpres.

Cele două ţări au cerut o modificare a declaraţiei finale a summitului pentru a ţine cont în special de această solicitare, căreia i s-au opus alte state membre.

Nu s-a putut ajunge la un acord după câteva ore de discuţii până târziu în noapte, iar liderii au convenit să le reia vineri dimineaţa cu începere de la 09.30 (07.30 GMT).

„Acesta este un subiect pe care îl vom relua dimineaţă şi sperăm că noaptea va fi sfetnic bun”, a comentat premierul belgian Alexander De Croo.

Miniştrii de interne ai celor 27 conveniseră pe 8 iunie la Luxemburg asupra unui sistem de solidaritate obligatorie între ţările UE în repartizarea solicitanţilor de azil, un pas înainte făcut într-un dosar blocat de ani de zile.

Potrivit acestui acord – încă preliminar pentru că trebuie negociat cu Parlamentul European -, statele membre vor trebui să preia un anumit număr de migranţi din ţările UE aflate sub presiune migratorie sau să plătească o contribuţie financiară, echivalentă cu 20.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat.

Polonia şi Ungaria au votat împotriva propunerii, în timp ce patru ţări s-au abţinut. Preşedinţia suedeză a Consiliului UE a decis să opteze pentru un vot cu majoritate calificată (care necesită un vot favorabil a 15 ţări din totalul de 27, reprezentând cel puţin 65% din totalul populaţiei UE), aşa cum este prevăzut în tratatele în domeniul migraţiei, şi textul a fost adoptat.

Polonia se bazeazã pe concluziile anterioare ale unor summituri europene pentru a reclama ca deciziile într-o problemã atât de sensibilã sã fie luate „prin consens”, potrivit unui text vãzut de AFP. Ea doreşte, de asemenea, sã se menţioneze „dreptul suveran al statelor membre de a-şi defini politica lor migratorie şi de a decide pe cine acceptã pe teritoriul lor”.

„Duoul polono-ungar luptã şi rezistã împreunã. Va fi o noapte lungã”, avertizase pe Twitter Balazs Orban, colaborator apropiat al premierului naţionalist ungur Viktor Orban, referindu-se la „o mare bãtãlie în curs privind pactul migratoriu”.

Populiştii naþionalişti aflaţi la putere în Polonia vor sã organizeze un referendum naţional cu privire la problema primirii refugiaţilor.

În prezent, Polonia gãzduieşte peste un milion de refugiaţi ucraineni care au fugit din ţara lor în urma invaziei ruse din februarie 2022, dar autoritãţile s-au opus de mult timp relocãrii unor migranţi sosiţi în Grecia sau Italia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...