Polonia sprijină cererea lui Trump de creştere a bugetelor de apărare în statele NATO la 5% din PIB
Polonia sprijină cererea preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, ca membrii NATO să îşi crească cheltuielile de apărare la 5% din PIB, transmite agenția de știri dpa, citând o declaraţie a ministrului apărării de la Varşovia, citată de Agerpres.
Obiectivul lui Donald Trump este „un apel de trezire important” pentru membrii alianţei, a afirmat ministrul Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, într-un interviu publicat luni în cotidianul Financial Times.
Ar putea dura un deceniu pentru implementare, a spus ministrul polonez, „dar cred că el (Trump) nu ar trebui să fie criticat pentru fixarea unei ţinte cu adevărat ambiţioase pentru că, altfel, vor fi unele ţări care vor continua să dezbată dacă mai multe cheltuieli sunt într-adevăr necesare”.
Polonia şi-a majorat masiv cheltuielile de apărare de la începutul războiului din Ucraina. Se estimează că, în 2024, Polonia a cheltuit în acest scop 4,2% din PIB – cel mai ridicat procent atât la nivelul UE, cât şi al NATO. Potrivit guvernului, acest procent urmează să crească la 4,7% din PIB în 2025.
Anul trecut, Germania a atins pentru prima dată ţinta de 2% din PIB stabilită de NATO, menţionează dpa. Ministrul apărării Boris Pistorius a afirmat că el consideră necesară o majorare a bugetului militar peste acest nivel.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.