G4Media.ro

Polonia susţine crearea unei „bănci pentru reînarmare” a UE

Sursa foto: JALAA MAREY / AFP

Polonia susţine crearea unei „bănci pentru reînarmare” a UE

Polonia sprijină ideea creării unei „bănci de reînarmare” pentru finanţarea investiţiilor uriaşe în Apărare de care Uniunea Europeană are nevoie ca urmare a invaziei ruse în Ucraina, a declarat joi ministrul de externe polonez Radoslaw Sikorski, potrivit Reuters.

El a spus că preferă crearea unei astfel de bănci în faţa altor opţiuni aflate în discuţie, care includ creşterea contribuţiilor naţionale la bugetul UE, redirecţionarea către sectorul militar a unor sume din aceste contribuţii, utilizarea fondurilor europene necheltuite sau emiterea de datorie comună. Comisia Europeană a estimat nevoile UE de finanţare a Apărării la circa 500 de miliarde de euro pentru următorii zece ani.

„Există o idee nouă, care îmi place, o bancă pentru reînarmare”, a spus Sikorski în faţa presei, referindu-se la o propunere pe care au avansat-o luna trecută împreună fostul ministru britanic al Apărării, generalul Nick Carter, un fost membru al Comitetului Executiv al BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare), Guy de Selliers, şi un expert de la Centrul de Analiză a Politicii Europene (Center for European Policy Analysis) din Washington, Edward Lucas, transmite Agerpres.

Conform propunerii lor, o astfel de bancă ar permite şi participarea unor ţări din afara UE, precum SUA, Regatul Unit, Norvegia sau Japonia. De asemenea, participarea voluntară la această bancă ar permite statelor UE neutre, respectiv Austria, Irlanda, Malta sau Cipru, să evite implicarea, precum şi ocolirea opoziţiei Ungariei, care a ameninţat de mai multe ori că ar putea bloca prin veto ajutorul militar european oferit Ucrainei.

„Avantajul suplimentar ar fi că (banca) ar putea fi deschisă nu doar statelor membre ale UE, ci şi altor ţări cu gândire similară” asupra Apărării şi ameninţării ruse, a argumentat Sikorski.

Conform propunerii, banca pentru reînarmare ar urma să fie finanţată din capitalul subscris de ţările membre, de exemplu 100 de miliarde de euro, dar din care să se plătească în avans doar aproximativ 10%, diferenţa urmând să fie atrasă din împrumuturi de pe pieţele de capital, rambursate ulterior de ţările participante.

Polonia s-a lansat într-un program costisitor de înarmare şi alocă Apărării un procent de peste 4% din PIB, mult peste angajamentul de 2% asumat în cadrul NATO, şi insistă ca şi celelalte state membre ale UE să-i urmeze exemplul la acest capitol. Multe dintre aceste ţări nu-i împărtăşesc însă abordarea, în timp ce guvernul polonez profită de exercitarea preşedinţiei semestriale a Consiliului UE pentru a impune pe agendă obiectivul creşterii cheltuielilor militare.

Acest obiectiv este impulsionat şi de noul preşedinte american Donald Trump, care le-a cerut membrilor europeni ai NATO să-şi crească bugetele Apărării la 5% din PIB, idee de asemenea sprijinită de Polonia, precum şi de ţările baltice, dar este considerată nerealistă de majoritatea europenilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.