Polonia va coopera cu Coreea de Sud pentru construcţia unei centrale nucleare
Autorităţile poloneze şi cele sud-coreene au semnat luni o scrisoare de intenţie privind construcţia unei centrale nucleare în Polonia, care ar urma să fie realizată de grupul sud-coreean KHNP şi companiile poloneze PGE şi ZE PAK, a anunţat luni aceasta din urmă într-un comunicat de presă, relatează AFP, citată de Agerpres.
Anunţul vine la doar trei zile după ce premierul polonez a informat că a selectat grupul american Westinghouse pentru a construi prima centrală nucleară din Polonia, în defavoarea ofertelor concurente înaintate de grupul francez EDF şi cel sud-coreean KHNP.
Luni, în prezenta reprezentanţilor guvernelor de la Varşovia şi Seul, grupul privat polonez ZE PAK, compania de utilităţi PGE, controlată de statul polonez, şi grupul sud-coreean KHNP au semnat „o scrisoare de intenţie al cărui punct principal prevede că cele trei companii au intenţia de a urma un plan de dezvoltare a unei centrale nucleare la locaţia de la Patnow (centrul Poloniei), bazată pe tehnologia APR1400”, dezvoltată de KHNP.
Urmează acum ca părţile să efectueze studiile preliminare geotehnice, seismice şi de mediu, să elaboreze un buget estimativ şi un model de finanţare, precum şi un calendar pentru acest proiect, potrivit comunicatului de presă publicat pe pagina de Internet a companiei private ZE PAK.
Deciziile cu privire la programul nuclear polonez ar urma să fie dezbătute şi definitivate cu prilejul consiliului de miniştrii care va avea loc miercuri la Varşovia.
Polonia intenţionează de mai mulţi ani să se doteze cu o centrală nucleară iar problema securităţii energetice a devenit şi mai presantă în contextul invadării Ucrainei de către Rusia.
Centrala atribuită vineri grupului american Westinghouse va fi construită la Choczewo, în apropiere de coasta Mării Baltice, şi ar urma să fie pusă în serviciu în 2033. Această centrală va avea trei reactoare nucleare iar autorităţile de la Varşovia intenţionează ca ulterior să selecteze o altă companie care să construiască alte trei reactoare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii