G4Media.ro

Polonia va investi peste 2 miliarde de euro în securizarea şi întărirea…

Sursa foto: Twitter/Mariusz Błaszczak

Polonia va investi peste 2 miliarde de euro în securizarea şi întărirea frontierei sale estice

Polonia va investi peste 2 miliarde de euro în securizarea şi întărirea frontierei sale estice, care este de asemenea frontiera Uniunii Europene în faţa unor potenţiali duşmani, a declarat sâmbătă prim-ministrul Donald Tusk, informează AFP, citată de Agerpres.

„Am luat decizia de a investi 10 miliarde de zloţi”, adică circa 2,34 de miliarde de euro, „în securitatea noastră şi mai ales în securizarea frontierei noastre estice”, a declarat Tusk, prezentând un proiect numit „Scutul estic”.

„Acest sistem de fortificaţii, de întărire a celor 400 de kilometri de frontieră cu Rusia şi Belarus, va fi un element de descurajare, o strategie pentru a respinge războiul de la frontierele noastre”, a adăugat Tusk, precizând că lucrări în acest sens au fost deja demarate.

Polonia, al cărei teritoriu se învecinează cu exclava rusă Kaliningrad şi cu Republica Belarus, precum şi cu Ucraina, este îngrijorată că ar putea deveni următoarea ţintă a Moscovei.

De la declanşarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, în februarie 2022, Varşovia este un susţinător necondiţionat al Kievului şi principala ţară de tranzit pentru armamentul occidental care îi sunt livrate Ucrainei.

În faţa ameninţării ruse, Varşovia a întreprins o modernizare rapidă a armatei sale, cu un buget de apărare de circa 4% din PIB, cel mai ridicat din statele membre ale NATO.

De asemenea, Varşovia a demarat achiziţii de echipament militar în valoare totală de mai multe miliarde de dolari, în principal din SUA şi Coreea de Sud.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. ceva la granita de E a Romaniei din partea PSDNLUDMR?

  2. Polonia a preluat lozinca lui Klaus:mai bine să fim pregătiți,decât să nu fim pregătiți.Cu noi rușii nu vor avea nicio treabă,doar când spui Romania îi apucă râsul și dau în dileală