G4Media.ro

Poluare de 10 km pe Dunăre, semnalată de autorităţile sârbe. Atenţionare specială…

sursa foto: Apele Române

Poluare de 10 km pe Dunăre, semnalată de autorităţile sârbe. Atenţionare specială pentru compania de apă din Calafat, anunță Apele Române

Administraţia Naţională Apele Române anunţă, marţi, că este monitorizată o poluare pe Dunăre care se întinde pe aproximativ 10 kilometri, în dreptul localităţii Gruia. Poluarea a fost observată de autorităţile sârbe şi pare a proveni de la navele care tranzitează zona. Autorităţile române au transmis o atenţionare specială pentru compania de apă din Calafat.

”Pe suprafaţa apei, la kilometrul 851 al Dunării, a fost semnalată, aseară, o substanţă uleioasă, în zona localităţii Gruia. Poluarea a fost anunţată de către partea sârbă, iar reprezentanţi ai Laboratorului de Calitate a Apelor şi ai Inspecţiei Bazinale de Apă s-au deplasat imediat la faţa locului pentru a preleva probe de apă. De asemenea, aceştia au inspectat albia minoră a fluviului în zona Porţilor de Fier II şi au constatat că irizaţiile uleioase provin din amonte”, a transmis, marţi, Administraţia Naţională Apele Române.

Sursa citată a precizat că, din primele estimări, sursa de poluare ar proveni de la navele care tranzitează Dunărea.

”Pentru a preveni extinderea substanţei poluante, echipele Apelor Române Jiu intervin pe suprafaţa apei cu bărci şi cu materiale specifice combaterii poluărilor accidentale. Totodată, reprezentanţii Hidroelectrica S.A (administratorul Porţilor de Fier) au acţionat în zona lacului de acumulare”, a mai transmis instituţia.

Administraţia Bazinală de Apă Jiu a informat despre incident Căpitănia Portului Calafat, precum şi Compania de Apă Oltenia care asigură alimentarea cu apă a oraşului Calafat.

Specialiştii monitorizează zona pe sectorul Drincea-Cetate-Calafat şi anunţă cp în acest moment poluarea a fost diminuată.

sursa: News.ro, sursa foto: Apele Române

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...