G4Media.ro

Poluare și deșeuri: Comisia Europeană cere României să își protejeze populația și…

Poluare și deșeuri: Comisia Europeană cere României să își protejeze populația și să pună în aplicare hotărârea Curții de Justiție a UE privind închiderea depozitelor ilegale de deșeuri

Comisia Europeană cere oficial României să măsoare, să informeze publicul și să furnizeze date privind gravitatea poluării aerului. De asemenea, Comisia îndeamnă insistent România să închidă, să etanșeze și să restaureze din punct de vedere ecologic 48 de depozite ilegale de deșeuri și să se conformeze hotărârii Curții de Justiție a UE din 18 octombrie 2018, potrivit unui comunicat al instituției.

Calitatea aerului

Comisia solicită României să respecte cerințele Directivei 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa. Mai exact, România nu a respectat valorile-limită pentru dioxidul de azot (NO2) în București, Brașov, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara și nu a luat măsuri corespunzătoare pentru a scurta cât mai mult posibil perioadele de depășire, transmite executivul european.

Comisia solicită de asemenea clarificări cu privire la monitorizarea corespunzătoare a concentrațiilor de dioxid de azot (NO2) în București. Prezența unor concentrații ridicate de NO2 implică riscuri pentru sănătatea umană. Prin urmare, Comisia a decis astăzi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de patru luni pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat. Dacă România continuă să nu se conformeze, Comisia poate decide să înainteze cazul Curții de Justiție.

Deșeuri

Comisia îndeamnă ”insistent” România să închidă, să etanșeze și să restaureze din punct de vedere ecologic 48 de depozite ilegale de deșeuri și să se conformeze hotărârii Curții de Justiție a UE din 18 octombrie 2018, potrivit comunicatului citat.

Statele membre au obligația de a recupera și elimina deșeurile într-un mod care să nu pericliteze sănătatea umană și mediul, interzicând abandonarea, descărcarea sau evacuarea necontrolată a deșeurilor. România avea obligația de a închide și a reabilita depozitele de deșeuri neconforme (depozite de deșeuri municipale și industriale) până la 16 iulie 2009. Din cauza progreselor lente, Comisia a înaintat această chestiune Curții de Justiție a Uniunii Europene în februarie 2017. Hotărârea Curții se referă la 68 de depozite de deșeuri, dintre care doar 20 au fost închise definitiv până în prezent.

Până în ianuarie 2020, cea mai mare parte a lucrărilor necesare pentru închiderea, etanșarea și regenerarea celorlalte 48 de depozite de deșeuri nu fuseseră încă planificate, aprobate sau demarate. În consecință, ca urmare a hotărârii Curții, Comisia adresează o scrisoare de punere în întârziere. România are la dispoziție patru luni pentru a remedia situația. În caz contrar, Comisia poate retrimite dosarul la CJUE, unde va cere plata unei amenzi (sume forfetare).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Dacă nu venea pandemia, deja plăteam amenzile!

  2. Ar trebui sa se constituie echipe de control pe timpul nopții, în special la incineratoarele de deșeuri, pt ca atunci se polueaza cel mai mult, dar cred ca este o înțelegere tacită, daca se vrea cu adevarat se pot schimba multe!!!

  3. Romania nu da doi bani pe populatie, n-o sa inceapa acum

    • Romania suntem noi…nu mai vorbiti de parca este o entitate care ne vrea raul…noi suntem prostii, noi suntem hotii, noi suntem cei care putem sa facem ceva sa schimbam asta!

  4. Noi toti suntem inconstienti si ignoram faptul ca ne otravim singuri aerul, apa, mediul in general, prin cantitatile enorme de noxe si deseuri pe care le producem (si mai si importam), in marte parte pentru ca toti consumam prea multe lucruri si adesea inutile. In plus, tot votam politicieni carora in mod clar nu le pasa de nimeni si nimic si cu atat mai putin de mediu, desi si ei tot acelasi aer infect respira. Cand nu vom mai putea respira deloc, se va rezolva de la sine problema.

  5. A rezolvat problema d-na Firea: va interzice circulația autovehiculelor pe câteva străzi centrale în weekend, permițând doar traficul pietonal!

    Nu explică d-na Firea de ce nu reușește să oprească arderea deșeurtilor toxice în apropierea Capitalei?! De ce nu reușește să impună constructorilor să acopere cu materiale de protecție șantierele deschise?! De ce nu poate să oprească poluarea prin arderea combustibililor fosili?! De ce nu poate opri defrișarea parcurilor și spațiilor verzi?!

  6. Comisia Europeană cere României să își protejeze populația.
    Pentru ca de altfel pe Romania, lasata de capul ei sau la mana rusilor, o doare in cot de populatie.
    Ceea ce se vede.