G4Media.ro

Pompieri români și bulgari, trimiși din nou în Grecia pentru a stinge…

Sursa Foto: ISU/ Facebook

Pompieri români și bulgari, trimiși din nou în Grecia pentru a stinge incendiile de vegetație / S-au remarcat anul trecut la stigerea incendiilor din insula Evra/ Vor face parte dintr-o forță de intervenție europeană

Zeci de pompieri români și bulgari au ajuns sâmbătă în Grecia, fiind primele echipe dintr-o forță de intervenție europeană detașate în această țară, pentru a asigura sprijin în cazul unor incendii majore de vegetație în această vară, scrie Reuters, citată de Digi24.ro. Și anul trecut pompierii români s-au făcut remarcați pentru intervențiile lor la stingerea incendiilor care au pustiit insula Evra.

Peste 200 de pompieri din Bulgaria, Finlanda, Franța, Germania, Norvegia și România vor fi pregătiți de plecare în cele mai calde luni – iulie și august – în Grecia, unde o serie de incendii au făcut ravagii vara trecută.

28 de pompieri din România, cu opt mașini de intervenție, și 16 pompieri din Bulgaria, cu patru vehicule, sunt primii care au ajuns în Grecia, pentru misiunea de două luni, coordonată și finanțată prin mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene.

Pompierii români au opt vehicule de intervenție.

„Vă mulțumim mult că ați venit să ne ajutați în timpul unei veri care se anunță dificilă pentru țara noastră și că dovediți că solidaritatea europeană nu este doar o vorbă, ci o realitate”, a declarat ministrul Protecției Civile din Grecia, Christos Stylianides, care i-a întâmpinat sâmbătă pe pompierii din România și Bulgaria.

„Când lucrurile se complică, veți lucra cot la cot cu pompierii noștri pentru a salva vieți și proprietăți”, a mai spus el.

Incendiile din vara trecută au ars circa 121.000 de hectare de pădure și vegetație în mai multe părți ale Greciei, când țara s-a confruntat cu cel mai mare val de căldură din ultimii 30 de ani.

Cel mai grav dezastru provocat de incendii s-a petrecut în 2018, când 102 oameni au murit în urma unui foc care a cuprins orașul Mati de la malul mării.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. de ce G4media foloseste surse de informare METEO de la haznaua3?
    de ce nu pot comenta la majoritatea articolelor??

  2. Veniti fratilor noi va cazam cu drag, desi statul roman nu mai da bani pentru masa si cazarea voastra. Toata minunea a tinut 2 luni. In Piatra Neamt acum o dau cotita si daca nu ai spate atunci nu mai primesti. Probabil s-a gasit o cale „legala”de evaporare a banilor…Asa ca avem o guvernare foarte eficienta….

  3. Dacă nu îl trimit rapid pe Oprescu, i-aș lăsa să ardă pe greci.