G4Media.ro

Pompierii români din Grecia: A fost cel mai greu an, au fost…

Sursa foto: Valerie GACHE / AFP

Pompierii români din Grecia: A fost cel mai greu an, au fost incendii peste tot / A fost foarte cald multe zile la rând, peste 40 de grade Celsius. Temperaturile sunt un factor important în incendii

Suntem în data de 31 iulie, în jurul prânzului, iar cea de-a doua misiune a celor 40 de pompieri români care s-au aflat în Grecia în cadrul programului de preinstalare al Mecanismului European de Protecție Civilă se pregătește să plece de la Centrul de Instruire a Pompierilor din Nea Makri pentru a se întoarce în țara lor.

Timp de două săptămâni au lucrat împreună cu colegii lor greci la stingerea marilor incendii din Attica, însă pentru șeful misiunii, colonelul Florin Chirea, nu este prima dată când se află în Grecia pentru a ajuta la combaterea incendiilor de pădure. Nordul insulei Evia, Penteli, Attica de Est și Vest sunt câteva dintre marile incendii la care a participat în ultimii trei ani împreună cu colegii săi din România și Grecia, relatează publicația Tyoisthes, citată de Rador.

„A fost cel mai greu an, au fost incendii peste tot în Grecia. Este al treilea an pentru mine aici”, a spus el pentru Agenția de știri Athenian – Macedonian News, cu puțin timp înainte de a pleca înapoi în țara sa. După cum explică el, în fiecare an există provocări pentru că fiecare incendiu este diferit. „Un incendiu este întotdeauna diferit, dar pot să vă spun că cea mai importantă diferență au făcut-o temperaturile. A fost foarte cald multe zile la rând, peste 40 de grade Celsius. Temperaturile sunt un factor important în incendii”, subliniază el.

Potrivit domnului Chirea, vegetația și clima din Grecia sunt factori importanți pentru propagarea unui incendiu. „Clima este diferită, în România e mai ușor decât aici. Cred că zona de aici este mai uscată. Este ceva mai cald aici ca temperaturi și e mai greu din cauza vegetației. Vegetația joacă un rol important în abordarea unui incendiu pentru că din cauza ei este foarte ușor ca focul să se propage”, subliniază acesta pentru Agenția AMNA.

S-a aflat mai bine de 12 ore pe teren, încercând să salveze cât mai multe vieți și înfruntând condiții dificile.

„Nu pot spune că am văzut o diferență, dar incendiile din Grecia sunt foarte puternice, vântul este un factor important în propagarea focului, dar în cei 3 ani în care am venit în Grecia pot spune că toate incendiile sunt greu de contracarat. În România vegetația este diferită. Acolo abordăm focul în mod diferit, cred că într-un mod mai agresiv pentru că nu se răspândește la fel de mult ca în Grecia. În primul an ne-am dat seama că nu putem face același lucru aici și că va trebui să adoptăm propriile moduri de a contracara focul”, spune el.

Prin programul de preinstalare implementat în Grecia pentru al doilea an consecutiv, pompierii veniți fac schimb de know-how cu pompierii greci și își unesc forțele pentru contracararea incendiilor având drept idee călăuzitoare valoarea solidarității europene.

„Se promovează prietenia. Întotdeauna am crezut că pompierii sunt o mare familie. Este foarte important pentru noi să lucrăm împreună cu pompierii din diferite țări din toată Europa pentru că poți învăța ceva deosebit de la fiecare. În cei 3 ani în care am venit în Grecia, acest lucru ne-a ajutat să facem schimb de know-how. Poate că efectele schimbărilor climatice vor veni în România peste câțiva ani. Este foarte important să vedem cum se descurcă alți pompieri cu incendiul și să câștigăm expertiză”, mai spune el.

În aceeași zi, pe aeroportul Tatoi, Eas, un tânăr de 26 de ani din Cipru, se pregătește să se întoarcă în patria sa. În ultimele zece zile ale lunii iulie a fost observator pe cele două aeronave Air Tractors trimise de Cipru prin intermendiul rescEU. Dervenochoria, Oinoi, Yliki au fost câteva dintre incendiile pe care echipa lui a fost chemată să le stingă.

„Am fost chemați să venim să ajutăm și am făcut-o cu mândrie, fără ezitare. Suntem mândri că i-am ajutat pe frații noștri greci. Situația când am ajuns era deja tragică, fusese arsă o mare o suprafață”, explică el pentru AMNA.

Timp de 15 zile, Michael Galia, șeful misiunii malteze, s-a aflat în Olimpia Antică, participând la programul de preinstalare al Mecanismului European de Protecție Civilă și lucrând cu pompierii greci la peste șase incendii majore. Potrivit domnului Galia, morfologia reliefului a fost una dintre provocările pe care le-a întâlnit în Grecia.

„Incendiile care izbucnesc în Grecia în zonele forestiere sunt complet diferite de cele din Malta. A fost o cu totul altă experiență”, spune el. „Trebuie să ne adaptăm pregătindu-ne, trebuie să educăm comunitatea, să curățăm zonele. Educația trebuie să înceapă de la școală, de la copii mici până la adulți. Cel mai important este să menținem zona curată pentru că multe incendii pornesc de la mici incendii care provin din gunoaiele pe care oamenii le lasă, încep de la mic la mare, la nivel local, național și global”, subliniază el.

În total, pentru acțiunile de stingere a incendiilor forestiere, Mecanismul European de Protecție Civilă a reunit în Grecia, începând cu 18 iulie 2023, în urma cererii formulate în acest sens de către Atena, 9 aeronave, peste 500 de pompieri, precum și peste 110 vehicule dintr-un total de 10 țări. În același timp, peste 200 de pompieri din șase țări (Bulgaria, Franța, Germania, România, Slovacia și Malta) care se află în Grecia pentru o perioadă de două luni, iulie-august, participă la programul de preinstalare al Mecanismului European de Protecție Civilă.

Vasilis Kikilias: Uniți putem face față problemelor crizei climatice

„Uniți putem face față problemelor crizei climatice. Trebuie să lucrăm împreună pentru a găsi noi modalități de a rezolva problemele și de a face față provocărilor prezentului și viitorului, a subliniat ministrul grec pentru Criza Climatică și Protecția Civilă, Vasilis Kikilias, la întâlnirea sa cu un reprezentant al Mecanismului European de Protecție Civilă, precum și cu jurnalişti din ţările Uniunii Europene. Kikilias a subliniat necesitatea prevenirii și cooperării pentru a face față riscurilor generate de dezastrele naturale și criza climatică. „Trebuie să căutăm politici comune pentru a putea face față problemei, deoarece criza climatică este aici. Acest lucru este foarte important”, a subliniat Kikilias.

Kikilias a mulțumit tuturor țărilor care au ajutat Grecia în lupta împotriva incendiilor forestiere și a remarcat că programul de preinstalare a pompierilor europeni este foarte important și trebuie dezvoltat în continuare. „Colaborarea ne ajută să găsim și mai multe soluții”, a spus el.

Sursa: Tyoisthes/ Rador/ Traducerea: Carolina Ciulu

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...