G4Media.ro

Pompierii suceveni, nevoiţi să meargă trei kilometri pe jos pentru a stinge…

Sursa Foto: noi.md

Pompierii suceveni, nevoiţi să meargă trei kilometri pe jos pentru a stinge un incendiu / Au ars două grajduri, 20 de tone de fân și 2 tone de cereale

Pompierii militari din Suceava au fost nevoiţi să parcurgă aproximativ trei kilometri pe jos pentru a participa la stingerea unui incendiu în cătunul Fluturica din comuna Cârlibaba, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), transmite Agerpres.

Potrivit acestora, maşinile de pompieri nu au putut interveni din cauza drumului îngust, cu pante abrupte şi acoperit cu gheaţă. În aceste condiţii, localnicii au ajutat la stingerea focului.

„Până la sosirea militarilor, incendiul a fost localizat de lucrătorii Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă şi ai Ocolului Silvic Cârlibaba, împreună cu cetăţenii cătunului. Din păcate, drumul spre cătun era îngust, cu pante abrupte şi acoperit cu gheaţă, condiţii în care autospecialele de stingere nu au avut acces până la locul focarului. Chiar şi autoturismele de teren au întâmpinat dificultăţi pe traseu. Astfel, echipajele, cu mijloace de primă intervenţie, au parcurs aproximativ trei kilometri pe jos, alăturându-se forţelor care interveneau la faţa locului”, precizează oficialii ISU.

Cantitatea mare de materiale combustibile, dar şi vântul puternic au favorizat propagarea cu rapiditate a flăcărilor, astfel că au fost afectaţi doi proprietari, cărora le-au ars două adăposturi de animale, trei anexe gospodăreşti şi trei fânare cu circa 20 de tone de fân. Au mai ars două tone de cereale, circa zece metri cubi lemne de foc şi multe alte bunuri din cele două gospodării.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit, produs la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.