Ponta: După moțiune, joi seara voi face o propunere foștilor mei colegi din PSD ca să facem o majoritate / Propunerea pentru premier, un om fără carnet de partid, pro-european, care a mai fost în Guvern
Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat, luni, că joi seara, după adoptarea moțiunii de cenzură, va face o propunere către foștii săi colegi din PSD pentru a forma o majoritate care să propună pentru funcția de premier un om fără carnet de partid, pro-european, care a mai fost în Guvern.
„Votăm la vedere moțiunea de cenzură și dacă se face guvern PNL-USR rămânem tot în opoziție și o să-i ajutăm de acolo sau o să-i criticăm”, a precizat Ponta.
„Joi seara, la o oră după moțiunea de cenzură, o să fac o propunere oficială către toți foștii mei colegi din PSD să refacem o majoritate fără Dăncilă, Fifor. (…) Un premier care nu e nici la Pro România, nici la PSD, dar pe care îl cunoaștem, îl susținem toți, un om care a muncit în guverne”, a declarat Victor Ponta.
El a spus că a discutat această variantă cu social-democrații.
Întrebat dacă această posibilă viitoare coaliție ar putea vota moțiunea de cenzură, Ponta a replicat: „Nu, pentru că sunt fricoși, sunt fricoși rău. Așa, în discuții cu mine, da, dar să o omorâm noi pe Dăncilă și după aia vin și ei. Cu siguranță și-ar dori acest lucru, dar după ce trece moțiunea de cenzură”.
Chestionat pe cine vrea să propună pentru funcția de premier, Victor Ponta a declarat: „Vi-l spunem joi seară. (…) Aveam chiar două sau trei nume pe care trebuie să le discutăm și cu cei de la PSD, și cu dl Iohannis, că trebuie să vrea și el, dar oameni normali la cap, profesioniști, pro-europeni, care azi nu au carnet de partid”.
Foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii