G4Media.ro

Ponta îi sugerează lui Marcel Ciolacu să nu candideze la prezidențiale: Votul…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ponta îi sugerează lui Marcel Ciolacu să nu candideze la prezidențiale: Votul anti-PSD întotdeauna funcționează în turul II / Ciolacu dacă rămâne premier și șeful celui mai mare partid va dovedi că a învățat ceva din lecția Năstase și Ponta

Fostul premier, Victor Ponta, consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu, sugerează că liderul PSD nu ar trebui să candideze la prezidențialele din luna septembrie, ci să rămână premier deoarece nu ar avea șanse în turul doi în fața candidatului dreptei. Pe de altă parte, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat că există o cutumă, ca președintele partidului să candideze la prezidențiale, iar o decizie în acest sens ar trebui luată în această săptămână.  Ciolacu a declarat luni că ”sunt toate premisele pentru o alianță politică cu PNL, cu candidat comun la prezidențiale și listă comună la parlamentare”. El a repetat declarația pe care o făcuse și duminică seară, imediat după anunțarea primelor rezultate la alegerile europarlamentare și locale.

„Rezultatele ne arată că Marcel Ciolacu și PSD au obținut un scor bun în teritoriu, au luat niște județe, spre exemplu Banat, Timiș, Caraș, nordul Moldovei, asta dacă vă uitați la voturile care vor conta la prezidențiale. Acolo lucurile stau altfel, marile orase nu sunt ale PSD, adică București, Cluj, Timișoara, Ploiești, Brașov, toate sunt ale dreptei, că e USR sau PNL. Luați în calcul că diaspora nu a votat, au fost puține voturi, s-au împărțit, însă vor fi fi cam un milion de voturi din diaspora la turul II la prezidențiale”, a declarat Victor Ponta la RomâniaTV.

Întrebat dacă, în acest context în care marile orașe sunt luate de PNL sau USR, candidatul PSD ar avea șanse reale la aceste alegeri din toamnă, la alegerile prezidențiale, Victor Ponta a răspuns negativ

„Foarte greu în turul II. Dacă vă uitați la voturi, PNL, USR, dreapta, are peste 50%. Ciucă e o persoană total necarismatică, dar nici Iohannis nu e carismatic, nici Nicușor Dan. Și votul anti-PSD întotdeauna funcționează în turul II.

Ciolacu, dacă rămâne premier și șeful celui mai mare partid, va dovedi că a învățat ceva din lecția Năstase și Ponta”, a spus fostul premier.

Ponta îi recomandă indirect lui Ciolacu să nu se arunce în lupta pentru prezidențiale, ci să rămână prim-ministru.

„Scorul domnului Ciolacu este bun ca premier, a luat niște orașe mici, Suceava Piatra Neamț. Dar în orașele mari, scorul e catastrofal. Adică știți foarte bine că la prezidențiale, se adună vot cu vot, nu se adună procente, iar forța principală a PSD-ului, aleșii locali, au intrat, au avut bătălia lor. Dar eu sper să nu ajungem din nou în turul II și să nu ajungem ca un prim-ministru bun, că eu îl consider pe Ciolacu un prim-ministru bun, să devină ținta faimoasei povești „veniți să salvați țara de PSD”, care a existat în 2004, 2009, 2014, 2019.

Eram împreună când i-am spus ca nu îi dau sfaturi la televizor lui Ciolacu, dar i-am spus să fie mai deștept decât Năstase și Ponta. Să se uite la cifre, la activitatea de premier, să se gândească că nu a avut rezultate proaste, dar că votul în turul II în România nu are legătură cu performanța politică, e un vot emoțional, iar emoția întotdeauna a venit „veniți să scăpăm țara de PSD”. Dacă s-ar întâmpla acum altfel, eu aș fi cel mai bucuros, dar nu cred”, a mai fostul premier la România TV.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. La cum a aratat votul si din tara si din diaspora… Sunt sanse mari pt Simion sau Sosoaca sa ajungă in turul 2. Daca nu o sa existe un candidat decent, Romania are sanse mari sa fie condusa de un nebun din aia 2.

    • Probabil că Simion o să joace rolul lui Vadim, iar Ciolacul pe cel al lui Ilici.
      Deosebirea este că Ilici kgbistul, chiar și la cei 200 – 300 de ani câți are, este mult mai coerent ca Ciumpalacul.
      Trăiască Iohannis!