G4Media.ro

Ponta spune că nu se pune problema ca Pro România să voteze…

Ponta spune că nu se pune problema ca Pro România să voteze Guvernul Orban

Victor Ponta a anunțat, joi, după discuția cu liderii PNL, că nu se pune problema ca Pro România să voteze în Parlament Guvernul Orban. Ponta a spus că el are obiectivul de a reconstrui stânga în România, dar a precizat că mai avea loc o discuție cu PNL săptămâna viitoare.

„Discuțiile nu puteau să avanseze să spunem că votăm guvernul. Nici vorbă de așa ceva. Suntem 35 de parlamentari la Pro România destul de uniți și avem obiectivul de a reconstrui stânga în România”, a declarat Ponta.

Victor Ponta a spus însă că va mai fi o discuție Pro România-PNL săptămâna viitoare. El a spus că întâi trebuie ca cele cinci partide de dreapta să se înțeleagă și apoi, dacă e nevoie și de voturile Pro România, mai discută.

„N-am pus nicio condiție, n-am cerut niciun minister, nu mi s-a oferit niciun minister. Dacă voiam ministere, luam de la Dăncilă”, a mai precizat Ponta.

El a declarat totodată că Pro România susține organizarea de alegeri parlamentare anticipate, care pot fi organizate în mai-iunie anul viitor.

Voturile celor 32 de parlamentari pe care îi controlează Ponta sunt esențiale pentru învestirea lui Orban în funcția de prim-ministru (vezi aici matemartica parlamentară).

Echipa de negociatori a PNL, formată din premierul desemnat, Ludovic Orban, și liderii celor două grupuri parlamentare din Senat și Camera Deputaților, Florin Cîțu și Raluca Turcan, are astăzi programate discuții cu trei dintre partidele care ar putea susține Guvernul: Pro România, UDMR și ALDE.

Până acum, liberalii au avut discuții cu minoritățile naționale și cu PMP, formațiuni care și-au anunțat sprijinul pentru guvern.

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a precizat că săptămâna viitoare va avea o a doua rundă de discuții cu partidele, înainte de a se prezenta cu lista de miniștri și cu programul de guvernare în Parlament.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Dar vretzi voi sa votatzi ? Tot psd?

  2. oligofrenu asta trebuie anchetat pentru moartea procurorului Panait

  3. Cum a zis cineva zilele trecute, si pe LCKovesi ar vota-o a doua oara!

  4. O decizie inteleapta, constructive si lipsita de riscuri.
    In schimb, oamenii lui vor vota urmatoarea propunere cu toate patru labele, frica dizolvarii parlamentului. Sa vezi atunci demagogie la Pisicut. Dupa ce se va fi asigurat ca guvernul trece, va vota si el impotriva, cu bilutele la vedere, clamand demagogic ca el, Monta, are principia, nu ca altii.

  5. Dancila nu e obligatoriu nevoie sa fie Interimar pana in Mai. Se poate vota un Premier Tehnocrat, dupa care se poate face din nou o Motiune de Cenzura si acest nou Premier Tehnocrat va fi Interimar pana in primavara.
    Dar Victor Ponta (care a fost prins cu Plagiat de Doctorat) stie ca mai are o scurta Cariera Politca si a batut probabil palma cu KGB-ul pentru 100.000 Eu pe saptamana sa o sustina pe Dancila interimar pana in Mai.
    Adica Ponta poate sa incaseze pe octombrie, noiembrie si decembrie cam
    1 mil. Eu + inca 1,8 mil. in 2020 pana in mai. Deci sa zicem 2,5 mil. Eu in total. Bani frumosi, fara munca, in stil Ponta. Poate nici nu se prind romanii ce face Ponta si ramane in Politica !

    • Da rahman5,dar cu usr+ cu m rămâne,să nu mai vorbim că sunt tot de stânga,cu fixația lor,anticipate,nu că nu ar fi binevenite,dar uită,se fac că nu știu,”proiectul”este mort,și chiar de s-ar realiza,până la alegerile din primăvară,martie-aprilie viitor,daca vor fi anticipate,tot veorica va fi interimar,crezi că ăștia,usr-,sau+,sunt mai breji ca pro PSD ponta?/

  6. Se pune urmatoarea intrebare:
    Care formațiune poate fi redenumită PSD 2:
    – Pro Romania,
    – UDMR.

  7. Pontache, nici noi nu uitam din cauza cui am ajuns aici. Crezi ca am uitat ca ești pesedist?!? Unul ejectat din partid, făcut mincinos, capabil sa facă echipa cu DRACnea, molguța, firea, ciordache&comp. Suntem cu ochii pe tine, ești mai periculos decât cred unii.