G4Media.ro

Populaţia de somoni din Marea Britanie a scăzut la un nou nivel…

Somon roz (Sursa foto: Lawrence Weslowski Jr | Dreamstime.com)

Populaţia de somoni din Marea Britanie a scăzut la un nou nivel minim din cauza calităţii precare a apei

Populaţia de somoni de Atlantic a scăzut în Anglia la un nou nivel minim istoric, cel mai recent indicator al faptului că ecosistemele marine şi de apă dulce din această ţară sunt murdare şi poluate, a anunţat luni Agenţia britanică de Mediu (EA), citată de Reuters, transmite Agerpres.

Aceşti peşti argintii şi de dimensiuni mari pot fi găsiţi în nordul Oceanului Atlantic şi în râurile care se varsă în acesta, însă 90% dintre râurile principale din Anglia în care trăiesc somoni sunt clasificate ca fiind „în pericol” sau „probabil în pericol”.

Acest fapt înseamnă că numărul somonilor este sub pragul minim necesar pentru a susţine populaţii durabile – un semn că trebuie întreprinse mai multe acţiuni pentru a îmbunătăţi mediul natural al Angliei, a precizat EA.

Agenţia britanică a acuzat poluarea din agricultură, sedimentarea, deversările de produse chimice din industrii, apele reziduale şi amenajările de drumuri pentru degradarea habitatelor somonilor, solicitând în acelaşi timp agricultorilor, proprietarilor de terenuri şi reprezentanţilor industriilor apei, energiei şi deşeurilor să facă mai mult pentru a proteja speciile sălbatice.
Deversarea apelor uzate brute în râuri şi mări a stârnit o mare nemulţumire în Regatul Unit faţă de companiile de apă privatizate, care sunt acuzate că deversează în mod frecvent propuse reziduale în cursurile de apă şi că nu investesc în infrastructură.

„În urmă cu 40 de ani, un număr estimat de 1,4 milioane de somoni se întorceau în râurile din Regatul Unit în fiecare an. Acum ne aflăm abia la o treime din acel număr, un nou minim şi o dovadă a unei crize mai ample, în creştere, a biodiversităţii”, a declarat preşedintele EA, Alan Lovell.

„Avem nevoie ca toţi cei care poluează să îşi cureţe activităţile”, a adăugat Alan Lovell, menţionând că noua legislaţie – Proiectul de lege privind apa (măsuri speciale) – va conferi EA mai multe puteri pentru a îi trage la răspundere pe poluatori.

EA a anunţat că scăderi similare ale populaţiei de somoni au fost raportate în Irlanda, Islanda, Suedia şi Canada, însă Regatul Unit a prezentat „cea mai semnificativă” scădere.

Captura provizorie declarată anul trecut în ceea ce priveşte pescuitul la undiţă a fost de 4.911 de peşti, cu 23% mai mică decât captura finală declarată pentru 2022 şi, totodată, cea mai mică de la începutul înregistrărilor în 1988, a precizat agenţia britanică.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...