Populiștii și extremiștii de stânga, marii câștigători ai alegerilor parlamentare din Africa de Sud

ACTUALIZARE ORA 12:23 (98,42%)   ANC 40,22%, DA 21,66%, MK 14,73%, EFF 9,44%

ACTUALIZARE ORA 09:11 (97,32%)   ANC 40,11%, DA 21,73%, MK 14,83%, EFF 9,37%

ACTUALIZARE ORA 03:14 (94,66%)  ANC 40,69%, DA 21,53%, MK 14,31%, EFF 9,44%

ACTUALIZARE ORA 02:30 (93,95%) ANC 40,77%, DA 21,57%, MK 14,16%, EFF 9,46%

ACTUALIZARE sâmbătă ORA 01:39 (92,5%) ANC 40,93%, DA 21,62%, MK 13,9%, EFF 9,48%

ACTUALIZARE ORA 23:31 (89,1%) ANC 41,1%, DA 21,72%, MK 13,65%, EFF 9,45%

ACTUALIZARE ORA 20:52 (81,5%) ANC 41,37%, DA 22,16%, MK 13,06%, EFF 9,41%

Congresul Național African (ANC) care a condus neîntrerupt țara de la primele alegeri multi-rasiale din 1994 a pierdut definitiv majoritatea absolută în parlament: cu trei sferturi din voturi numărate, partidul condus de președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, are 41,5%, Alianța Democratică (DA, liberal) condus de John Steenhuisen 22,3%, uMkhonto weSizwe (MK, populist) condus de fostul președinte Jacob Zuma, 12,8% și Luptătorii pentru Libertate Economică (EFF, marxist-leninist) condus de Julius Malema, 9,4%.

Scorul ANC s-a prăbușit de la 57,5% acum cinci ani, deja un minim istoric și majoritatea celor 16 procente pierdute s-au dus la noul partid al lui Zuma, care a câștigat puterea și în statul său, KwaZulu Natal. ANC a pierdut puterea și în statul cel mai bogat, Gauteng, unde se află capitala federală Pretoria și unde DA, condus de Steenhuisen, al cărui vot stagnează și care nu reușește să iasă din perimetrul votul alb și al clasei de mijloc, a reușit să priveze partidul lui Ramaphosa de majoritate.

În fapt, ceea ce s-a întâmplat în alegerile din 2024 a fost spargerea marii coaliții numite ANC, creată de Nelson Mandela și care a guvernat țara fără rival, devenind un partid-stat, arogant și corupt, condus fie de epigoni ca Thabo Mbeki (1999 – 2009) sau Cyril Ramaphosa (2018 – ), fie de figuri charismatice dar controversate și acuzate de corupție ca Zuma (2009 – 2018).

Malema a fost și el în ANC, o tânără speranță exclusă în 2012 și de atunci se adresează electoratului de culoare nemulțumit de promisiunile neîmplinite făcute încă din vremea președinției lui Mandela (1994 – 1999) și repetate înaintea fiecărui scrutin. Dacă șomajul era 23% la sfârșitul regimului de apartheid era 23%, acum este 33%, iar infracționalitatea violentă este printre cele mai grave din lume. MK și EFF susțin politici radicale de stânga, cum ar fi exproprierea fermierilor albi sau naționalizarea minelor.

Ramaphosa are acum pentru prima oară în istoria post-apartheid misiunea de a forma o coaliție și prima urgență este întrunirea unei majorități în Adunarea Națională care alege președintele. Zuma și Malema, care au resentimente personale împotriva lui Ramaphosa, sunt parteneri improbabili, iar Steenhuisen are prea puțin interes să-l salveze pe președintele Ramaphosa, criticând corupția din ANC. Rămâne varianta cu sprijinul micilor partidulețe care au câștigat rămășițele de voturi de la cela patru mari partide, dar asta este o combinație instabilă.

Dar de ce e important ce se petrece în Africa de Sud? Pentru că este țara cea mai bogată a continentului și care în ultimele două decenii a jucat un rol tot mai important pe plan internațional, adeseori alăturându-se Chinei, Indiei, Rusiei și Braziliei în blocul numit BRICS, implicit sau explicit împotriva Occidentului.

Pe data de 15 martie 2004 Jacob spunea că ANC va guverna în Africa de Sud până la venirea lui Isus Hristos. Cuvinte pe care le-a tot repetat până a fost înlocuit din fruntea partidului-stat. Oare se referea la însuși?