G4Media.ro

Poroșenko: Ucraina deține rachete de croazieră de înaltă precizie cu o rază…

Poroșenko: Ucraina deține rachete de croazieră de înaltă precizie cu o rază de acţiune de peste 1.000 de km

Ucraina şi-a consolidat într-un timp foarte scurt capacităţile de rachete în scop de descurajare în perioada conflictului din estul ţării, care continuă din 2014, iar întregul lanţ de producţie a acestor sisteme de rachete se află pe teritoriul ucrainean, a declarat luni seara preşedintele în exerciţiu, Petro Poroşenko, aflat în plină campanie electorală pentru turul doi al scrutinului prezidenţial din 21 aprilie, informează portalul Liga, preluat de Agerpres.

Ucraina dispune de rachete de croazieră de înaltă precizie cu o rază de acţiune de peste 1.000 de km, care pot transporta o încărcătură de circa 150 de kg, a afirmat Poroşenko în emisiunea ‘Libertatea cuvântului’ de pe canalul ICTV.

„Noi dispunem acum de o rachetă, care a fost testată cu succes şi este capabilă să lovească la peste 1.000 de km distanţă. Şi întregul dispozitiv a fost creat de către specialişti ucraineni”, a mai spus preşedintele Poroşenko, care şi-a făcut un titlu de glorie din consolidarea capacităţilor de apărare ale ţării.

Potrivit acestuia, militari ai armatei ucrainene învaţă acum să folosească acest tip de arme, deoarece după renunţarea la rachetele de croazieră rămase din epoca sovietică în anii 1990, conform Memorandumului de la Budapesta (1994), au rămas puţini specialişti capabili să opereze astfel de sisteme.

De asemenea, susţine preşedintele ucrainean în exerciţiu, Ucraina are acum posibilitatea „să distrugă orice navă pe o rază de 300 de km, care ar îndrăzni să ne atace”, subliniind că dotarea armatei ucrainene cu o astfel de rachetă va spori considerabil capacitatea de apărare a Ucrainei.

La 5 aprilie, în regiunea Odesa au fost finalizate cu succes testele cu racheta de croazieră ‘Neptun’, notează portalul Liga, adăugând că aceste teste au fost supravegheate cu atenţie de către Flota Rusiei din Marea Neagră.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Romania nu trebuie sa ramana mai prejos decat Ucraina la acest capitol (si la niciunul).
    Din principiu si ca masura logica, prudenta.

  2. Si noi avem rachete si in laser care poate atinge tinte de pe Marte, asa de puernic este.
    Sincer, in ziua de azi, oricine poate sa spuna orice ca sa bage lumea in sperieti. Si noi ne putem lauda cu niste arme si avioane invizibile (la propriu, nu la figurat cum fac rusii).

  3. Distanţa Kiev-Moscova = 756,66 km (pe calea aerului).