Porsche vrea să facă benzina la fel de „verde” ca şi motorul electric: benzină metanolică sintetică ce arde fără emisii de gaze de seră
Fabricantul german de automobile de lux Porsche a investit deja masiv în electromobilitate, dar cu ajutorul unui carburant sintetic „curat” vrea să menţină în exploatare şi modele mai vechi, arată Nicolas Martin într-o analiză Deutsche Welle.
Trecerea spre mobilitatea electrică pare a fi principalul ţel al industriei auto. Dar inginerii Porsche mizează în continuare pe motorul cu ardere internă, deşi compania investeşte miliarde în proiectarea modelelor electrice. Compania germană caută şi alternative ecologice, astfel încât modelele sale de lux să poată circula pe străzi şi în viitor.
Este vorba de electro-carburanţi sau E-Fuels, aşa cum sunt ei denumiţi în branşă – benzină metanolică sintetică, produsă cu hidrogen verde, obţinut cu energie regenerabilă. Acest carburant arde la fel ca şi benzina din petrol, dar fără emisii de gaze de seră. Ar putea fi comercializat la nivel mondial prin reţeaua existentă de benzinării, iar posesorii de maşini Porsche nu ar trebui să-şi modifice motoarele.
Purtătorul de cuvânt al Porsche, Peter Gräve, a declarat pentru DW că E-Fuels „ar putea asigura exploatarea aproape neutră din punct de vedere climatic a motoarelor cu combustie internă.” Fabricantul auto a comunicat recent că E-Fuels-urile sale ar putea reduce emisiile de CO2 cu mai bine de 85 la sută, astfel că maşinile sale convenţionale ar fi mai „curate” decât automobilele electrice, dacă se ţine cont de efectele pe care le are asupra mediului producţia de baterii.
Ţelul climatic al UE pune presiune pe fabricanţi
Porsche a confirmat în decembrie costuri de investiţii de 24 de milioane de euro şi alte nouă milioane din partea guvernului german. Luna trecută, fabricantul a anunţat că primul combustibil va putea fi achiziţionat de consumatori în 2022. Dacă benzina sintetică va fi într-adevăr introdusă cu succes, Porsche ar putea economisi milioane de euro, pe care ar trebui altminteri să le vireze UE ca penalizări, în legătură cu ţelul de protecţie a climei.
Statele membre ale UE au convenit în 2014 ca fabricanţii de automobile să comercializeze până în 2020 modele care emit maximum 95 de grame de CO2 pe kilometru parcurs. Dacă nu reuşesc asta, trebuie să plătească penalizări importante, începând cu anul acesta. Chiar dacă majoritatea fabricanţilor au vândut mai multe maşini mai ecologice, electrice şi hibride, nu este suficient pentru îndeplinirea criteriilor UE.
Instalaţie nouă de produs carburanţi în Chile
Carburantul ecologic urmează a fi produs în Chile. Acolo Siemens Energy construieşte în colaborare cu Porsche o nouă instalaţie industrială denumită Haru Oni, care se foloseşte de vântul puternic din sudul acestei țări. În aceeaşi regiune există deja cel mai mare parc eolian din America de Sud.
„Chile oferă în partea sa sudică o supraofertă de energie regenerabilă. Este un aspect important pentru un bilanţ favorabil Well-to-Wheel al E-Fuels”, a explicat Gräve. Well-to-Wheel descrie efectele de mediu ale unui produs pe întreaga sa durată de viaţă.
Gräve a declarat în dialog cu DW că noul carburant va fi folosit în prima fază în competiţiile sportive la care Porsche participă. Este interesant fiindcă există zvonul că fabricantul de automobile sport intenţionează să revină în Formula 1 după 30 de ani de absenţă. Formula 1 şi-a luat angajamentul să integreze în sport carburanţi sintetici până în anul 2025. Dacă proiectul-pilot va avea succes, carburantul ar putea fi folosit şi de paleta de modele existentă.
„Pe termen mediu, E-Fuels au potenţialul de a îmbina viitorul cu tradiţia”, crede Gräve. Estimările actuale pleacă de la premisa că şi în anul 2040 vor mai circula pe străzi numeroase automobile cu motoare cu ardere.
E-combustibilii nu sunt o noutate
Porsche nu este prima companie care mizează pe E-Fuels. Audi a anunţat în 2015 că ar putea extinde producţia unui carburant diesel sintetic sustenabil, după ce a produs prima şarjă de acest gen. Mercedes, dimpotrivă, a estimat anul trecut că E-Fuels nu sunt o opţiune practicabilă în contextul trecerii la automobilul electric.
Carburanţi sintetici pot fi obţinuţi şi din cărbune, gaz metan sau biomasă prin diferite metode.
Şi cum rămâne cu electromobilitatea?
Porsche a precizat însă că investiţiile în producţia de E-Fuels nu vor înlocui trecerea la electromobilitate. „Electromobilitatea este principala prioritate a Porsche”, a subliniat Gräve, adăugând că fabricantul priveşte E-Fuels ca pe o completare a strategiei sale electrice. Porsche a anunţat în raportul său financiar pe anul 2020 că până în 2025 jumătate din paleta sa de modele va fi electrică sau hibridă.
Compania şi-a propus să investească până în 2024 aproximativ 10 miliarde de euro în hibridizarea, electrificarea şi digitalizarea maşinilor sale. După lansarea pe piaţă, în aprilie 2019, a modelului electric Taycan, urmează acum modelul Cross Turismo. SUV-ul compact Macan va fi lansat pe piaţă anul viitor.
Presa germană a anunţat luna trecuă că firma-mamă Volkswagen analizează posibilitatea cotării la bursă a Porsche. Aceasta ar putea asigura banii necesari pentru investiţii în software şi maşini electrice. Revista economică germană Manager Magazin a scris că ar putea fi tranzacţionate la bursă acţiuni reprezentând până la un sfert din valoarea Porsche, ceea ce ar putea asigura companiei o pernă financiară de 25 de miliarde de euro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii