G4Media.ro

Porţi deschise la Camera Deputaţilor, de 1 Iunie, cu ocazia Zilei Copilului

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Porţi deschise la Camera Deputaţilor, de 1 Iunie, cu ocazia Zilei Copilului

Camera Deputaţilor îşi deschide porţile de 1 Iunie, Ziua Copilului, cei mici şi însoţitorii lor putând să viziteze gratuit mai multe săli din Palatul Parlamentului în care se desfăşoară activitatea parlamentară şi să participe la spectacole de teatru, jocuri interactive şi prezentări de tehnică militară, o expoziţie de maşini Dacia de colecţie.

Programul de vizitare este între orele 10.00 – 17.00, accesul fiind permis pe la intrarea C1, nivel P, cu un flux de vizitare continuu (acces prin bulevardul Naţiunile Unite), precizează un comunicat de presă al Camerei Deputaţilor transmis, miercuri, Agerpres.

Cei interesaţi vor avea posibilitatea să vadă sălile în care se desfăşoară activitatea parlamentară, respectiv „I.I.C. Brătianu”, „Take Ionescu”, „Unirii”, „Al. I. Cuza”, „I.G. Duca”, „Mihai Viteazul”, Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, sala de plen şi „C.A Rosetti”.

Copiii vor putea participa, la fel ca şi la ediţiile anterioare, la o serie de momente distractive şi educative, organizate împreună cu mai multe instituţii partenere ale Camerei Deputaţilor.

Vor avea loc momente de teatru, întâlniri cu personaje din lumea desenelor animate, cu spectacole de magie, baloane colorate, jocuri interactive şi cabină foto.

De asemenea, vor fi animatori pe picioroange şi vor fi prezentate echipamente şi tehnică militară: survol elicopter, elicopter în expoziţie statică, motociclete, simulatoare de zbor şi căşti VR, luptători echipaţi – paraşutişti, piloţi, scafandri.

Cei mici vor putea vedea fanfara militară şi o expoziţie de tradiţii militare şi vor mai putea juca baschet, badminton, partide de minifotbal, tenis de masă, volei, rugby şi şah.

Vor fi demonstraţii de scrimă, jocuri quiz, o expoziţie de maşini Dacia de colecţie, prezentare de cai şi câini.

Prima ediţie a evenimentului „Porţi deschise pentru copii” a avut loc în 2007. Acţiunea a devenit, deja, o tradiţie prin care Camera Deputaţilor marchează Ziua Internaţională a Copilului şi oferă vizitatorilor ocazia de a cunoaşte una dintre cele mai importante instituţii ale statului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. in mod normal ar trebui sa fie deschisa si Cantina. „o ciorbă și 4 lei, sau un șnițel la 8 lei,…”

    • +1
      Copii fugiți la cantine… așa mocangeală nu mai vedeți! În plus, aveți ocazia să vedeți în habitaclu natural o specie rară…Gușatul cu ceafă lată.