
Porţi Deschise la Palatul Cotroceni în weekend / Serviciul de Telecomunicaţii Speciale le va arăta vizitatorilor tehnologia folosită la alegeri
Porţile Palatului Cotroceni vor fi deschise pentru public din nou, în weekend, de această dată fiind rândul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale să îi încânte pe vizitatorii mari şi mici, transmite Agerpres.
De vineri până duminică, STS a pregătit activităţi interactive pentru copii şi adulţi, o expoziţie de autospeciale şi tehnică de telecomunicaţii speciale, simulări de apeluri la numărul unic 112, testarea aplicaţiilor şi sistemelor informatice utilizate la alegeri, ateliere de securitate cibernetică şi blockchain, experienţe VR, reţele quantum key distribution, simulări în poligonul virtual de tragere şi multe altele.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, vizitatorii vor putea descoperi tehnologia utilizată de STS pentru susţinerea proceselor electorale şi asigurarea funcţionării infrastructurilor esenţiale de comunicaţii şi IT utilizate de statul român.
Astfel, vor fi prezentate aplicaţiile şi sistemele informatice puse la dispoziţia Autorităţii Electorale Permanente, organizatorul proceselor electorale din România, şi vor fi oferite informaţii detaliate privind rolul tehnic şi operaţional al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în organizarea şi desfăşurarea scrutinurilor.
Totodată, vor fi expuse echipamente de telecomunicaţii speciale, utilizate pentru asigurarea comunicaţiilor şi protejarea acestora în situaţii critice şi în cadrul misiunilor de interes naţional.
Cei interesaţi vor putea interacţiona direct cu inginerii şi specialiştii STS, care au pregătit scurte demonstraţii şi vor oferi explicaţii despre modul de funcţionare a acestor sisteme IT&C.
Un alt punct de atracţie va fi zona dedicată serviciului de urgenţă 112. Aici, participanţii vor putea vedea, în timp real, cum sunt preluate şi procesate apelurile de urgenţă şi vor avea ocazia să îi cunoască pe operatorii care acţionează în situaţii-limită, în sprijinul cetăţenilor.
Cu această ocazie, STS va prezenta şi proiectul noii aplicaţii mobile pentru apeluri de urgenţă, capabilă să preia inclusiv apeluri video.
O altă surpriză pregătită vizitatorilor este experienţa inedită în poligonul virtual, unul dintre instrumentele moderne de instruire militară.
Cei mici vor avea parte de ateliere interactive la standul 112, jocuri de robotică şi sfaturi utile pentru a naviga în siguranţă în mediul online.
„Participarea STS la acest eveniment reflectă angajamentul faţă de informarea corectă a publicului, promovarea valorilor democratice şi consolidarea încrederii în instituţiile statului şi aduce în prim-plan oameni, instrumente şi echipamente utile pentru viitorul digital şi sigur al României”, precizează Serviciul de Telecomunicaţii Speciale în comunicatul citat.
Accesul publicului la evenimentul „Porţi deschise la Palatul Cotroceni” se va face din bulevardul Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, iar programul va fi în fiecare dintre cele trei zile (vineri – duminică) de la 10:00 la 18:00.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.