G4Media.ro

Portugalia anunţă că îşi va îndeplini obligaţiile faţă de CPI după mandatele…

sursa foto: Unsplash/ Ekaterina Boltaga

Portugalia anunţă că îşi va îndeplini obligaţiile faţă de CPI după mandatele emise pentru Netanyahu şi Gallant

Ministrul portughez de externe, Paulo Rangel, a afirmat vineri că ţara sa îşi va respecta obligaţiile faţă de Curtea Penală Internaţională (CPI), dacă va fi cazul, după ce joi instanţa de la Haga a dispus arestarea premierului israelian, Benjamin Netanyahu, şi a fostului ministru al apărării, Yoav Gallant, transmite Agerpres.

„Portugalia este un stat de drept, Portugalia este un stat care îşi respectă obligaţiile internaţionale şi atunci când a fost făcută această acuzaţie, am avut ocazia să spun că Portugalia este evident obligată, respectând independenţa deciziilor Curţii Internaţionale”, a spus Rangel.

Şeful diplomaţiei portugheze a declarat într-o conferinţă de presă, după şedinţa săptămânală a guvernului, că autorităţile portugheze „au capacitatea şi vor executa această hotărâre dacă există circumstanţe în care este necesar să facă acest lucru”.

Însă, „a avea o echivalenţă între Hamas şi guvernul Israelului ni se pare inadecvat din punct de vedere politic”, a spus Rangel, care a insistat asupra respectului „profund” al executivului său pentru deciziile CPI.

CPI a cerut joi arestarea şi predarea lui Benjamin Netanyahu şi a lui Yoav Gallant pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Palestina. De asemenea, a emis un mandat de arestare împotriva unui lider militar al Mişcării de Rezistenţă Islamică (Hamas), Mohammed Deif, deşi Israelul l-a declarat deja mort într-un atac din iunie în Fâşia Gaza, ucidere care nu a fost confirmată de Hamas şi nici nu a putut fi verificată de procurorul CPI, Karim Khan.

În trecut, Khan Khan a mai cerut arestarea fostului lider Hamas Yahya Sinwar şi a şefului biroului său politic, Ismail Haniyeh, dar mandatele au fost retrase, deoarece procurorul a considerat că moartea lor a fost confirmată (Haniyeh într-un atac israelian la Teheran în iulie şi Sinwar, în Fâşia Gaza, luna trecută).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Cred că urmează o ușoară prăbușire a economiei portugheze…