Portul Constanța lucrează contra cronometru pentru a transfera 20 de milioane de tone de cereale ucrainene pe piețele globale înainte ca următoarea recoltă să genereze blocaje
Presată de urgența blocării porturilor maritime ale Ucrainei de către invadatorii ruși, România vecină se străduiește contra cronometru să transporte cerealele ucrainene pe piețele globale, înainte ca următoarea recoltă să declanșeze blocaje, scrie publicația irlandeză European Supermarket Magazine, citată de Rador.
Ucraina, al patrulea exportator mondial de cereale, a fost forțată de invazia rusă să redirecționeze transporturile cu trenul, prin granița sa de vest, către Polonia, Slovacia și România vecine sau cu barje prin micile sale porturi fluviale dunărene.
Dar Ucraina trebuie să mute 20 de milioane de tone de cereale înainte de noua recoltă, în mai puțin de trei luni, pentru a evita blocajele și a preveni o criză alimentară globală.
Comisarul european pentru Transport, Adina Vălean, a numit provocarea „gigantică” și a declarat că executivul european va colabora cu guvernele UE pentru a pune în aplicare noi rute de transport eficiente pentru cerealele ucrainene.
Amploarea provocării se resimte în portul emblematic al României la Marea Neagră, Constanța, pe unde până acum au trecut doar aproximativ 1% din ținta UE, sau aproximativ 240.000 de tone de cereale ucrainene, a declarat pentru Reuters managerul său, Florin Goidea.
Operatorul portuar din Constanța, Comvex, a gestionat aproximativ 180.000 de tone din această cantitate pe patru nave, inclusiv cargoul Nordic bc München care a terminat de încărcat 33.000 de tone de porumb cu destinația Egipt, săptămâna trecută, cerealele sosind pe calea ferată, cu șlepuri și camioane.
„Suntem în măsură să ne ocupăm de aceste mărfuri, printr-un mare efort”, a declarat președintele Comvex, Viorel Panait, pentru Reuters. „Dar aceste eforturi sunt insuficiente pentru a face rute de tranzit peste noapte pentru volume atât de importante. Este clar nevoie de mai multe echipamente”.
Transportul cerealelor
Anul trecut, portul Constanța a livrat cantitatea record de 25,2 milioane de tone de cereale din România și din statele vecine fără ieșire la mare, Serbia, Ungaria și Austria.
Panait a estimat că operatorii, cu noi investiții promise în infrastructură, ar putea gestiona încă 20% în plus față de volumele de anul trecut, sau aproximativ 5 milioane de tone.
El a spus că sprijinul guvernamental sau susținut de UE ar putea ajuta operatorii să investească în echipamentele costisitoare necesare pentru a gestiona în totalitate mărfurile ucrainene, cum ar fi macarale, echipamente de încărcare a trenurilor și echipamente pentru materiile prime pe care portul nu le gestionează de obicei.
Comvex operează cel mai rapid terminal de încărcare de cereale din Europa, care poate procesa până la 70.000 de tone pe zi.
Săptămâna trecută, descărca 10 vagoane de tren pe oră. În iunie, va adăuga o a doua linie de descărcare pentru șlepuri, care își va dubla capacitatea de șlep, a spus Panait.
Comvex a livrat, de asemenea, aproximativ 160.000 de tone de minereu de fier ucrainean în ultima lună prin terminalul său de manipulare a mineralelor. În mai, a semnat un contract separat cu un producător ucrainean pentru a livra până la 180.000 de tone de minereu de fier pe lună.
Provocarea infrastructurii
Problemele legate de infrastructura de conectare a portului Constanța au reprezentat una dintre principalele provocări pentru preluarea cerealelor ucrainene. La începutul anului, în jur de 700 de vagoane ruginite blocau șinele, iar lucrările de reabilitare a căilor ferate erau blocate.
De atunci, compania de stat de transport feroviar de marfă din România a înlăturat aproximativ jumătate dintre vagoanele scoase din funcțiune.
În iunie, va începe reabilitarea a 35 de linii de cale ferată din port, o investiție de 200 de milioane de lei (42,08 milioane de dolari), a spus ministrul transporturilor. De asemenea, se lucrează la reabilitarea căilor ferate cu ecartament larg și regulat, care leagă teritoriul ucrainean cu porturile maritime și fluviale ale Dunării românești.
Constanța va folosi fonduri UE pentru un proiect de dragare pentru a îmbunătăți adâncimea danelor și intenționează să extindă capacitatea de operare prin adăugarea a 17 dane, pe termen lung. Operațiunile portuare au crescut cu 10-11% în acest an, a spus Goidea.
Capacitatea ar urma să fie extinsă din iulie, odată cu sosirea de noi recolte de la clienții obișnuiți ai portului Constanța.
„Nu văd nicio problemă în acest moment în exploatarea cerealelor”, a spus Goidea. „Fără îndoială că va fi aglomerat (după noua recoltă), dar aceasta este situația, trebuie să găsim soluții. Vom face tot ce putem.”
Sursa: Reuters/ European Supermarket Magazine / Traducerea: Cristina Zaharia
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii