G4Media.ro

Portul de la Burgas va fi singurul din UE care va putea…

Sursa: vesselfinder.com

Portul de la Burgas va fi singurul din UE care va putea importa petrol rusesc / Liderii UE au convenit o amânare a embargoului până la sfârșitul anului 2024 în cazul Bulgariei

Premierul bulgar Kiril Petkov a declarat la Bruxelles că este „foarte fericit” că cele convenite ieri cu partenerii europeni au fost confirmate și că pentru Bulgaria va exista o amânare cu privire la cumpărarea de petrol rusesc, scrie Dnevnik, citată de Rador.

Un paragraf separat va fi scris pentru Bulgaria, în comunicatul final de după ședința Consiliului European, în care se va stipula o excepție „specială pentru noi, până la sfârșitul anului 2024”.

Comentariul său a venit după un acord la care au ajuns liderii Uniunii Europene pentru a interzice importurile de petrol rusesc.

Potrivit declaraţiilor premierului bulgar, această decizie „poziționează foarte bine Bulgaria”, permițând rafinăriei de petrol de la Burgas, care este deținută de compania rusă Lukoil, să fie modernizată, pentru a putea funcționa cu ceva diferit de petrolul rusesc.

„Bulgaria rămâne singura țară care are un port, dar de fapt beneficiază de o derogare, iar acest lucru se datorează înțelegerii că rafinăria noastră este proiectată să funcționeze cu petrol rusesc”, a spus Petkov.

El a mai arătat că este mulțumit că cel de-al șaselea pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei va trece. Potrivit acestuia, acest lucru va întrerupe multe dintre fluxurile financiare către Rusia. Liderii statelor din Uniunea Europeană au ajuns la un acord politic asupra unui nou pachet de sancțiuni ce include un embargo asupra importurilor a 90% din petrolul și produsele petroliere rusești până la sfârșitul anului.

La aproape o lună după ce Comisia Europeană a propus interzicerea importurilor de petrol rusesc, liderii statele membre au ajuns la un compromis după ce Ungaria și-a ridicat dreptul de veto asupra unei măsuri de întrerupere a aprovizionărilor de la conducta de petrol Drujba.

Astfel, restricțiile vor acoperi importurile de petrol rusesc sosit cu petroliere, lăsând intacte cantitățile livrate în Ungaria, Slovacia și Cehia, prin conducta de petrol construită în timpul comunismului din Rusia către Europa de Est, numită Drujba/ Prietenie.

Germania și Polonia, care primesc cantități prin devierea nordică a conductei Drujba, vor suspenda voluntar importurile până la sfârșitul anului, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după reuniunea Consiliului European, care s-a încheiat în jurul orei două, ora Bulgariei.

În ceea ce privește gazul suspendat de Rusia pentru Olanda din cauza neplatei livrărilor în ruble, Kiril Petkov a spus că astăzi se așteaptă ca Gazprom să oprească gazul și pentru Danemarca, aceasta fiind dovada că atitudinea Rusiei față de Bulgaria nu este una specială și toate ţările europene care refuză să plătească în ruble se confruntă cu aceleași acțiuni din partea Kremlinului.

Ulterior, vicepremierul bulgar și ministru al economiei și industriei, Cornelia Ninova, a comentat că amânarea, obţinută la Bruxelles, a embargoului petrolier împotriva Rusiei, până la sfârșitul anului 2024, este „un succes incontestabil pentru Bulgaria”. Potrivit acesteia, rațiunea a prevalat asupra discursului politic extrem. „Interesul național al Bulgariei este protejat. Industria bulgară și consumatorii casnici vor resimți în preţuri efectul acestei decizii bune”, a adăugat Ninova.

Condițiile pentru refugiații din Ucraina vor fi bune de la 1 iunie

Premierul a comentat și situaţia refugiaților ucraineni din Bulgaria, după criticile de ieri ale vicepremierului Kalina Konstantinova cu privire la mutarea acestora din hoteluri. „În ultimele trei luni, am acordat un sprijin fără precedent refugiaților din Ucraina și acum intrăm într-o altă realitate. Suntem un bun exemplu în acest sens în UE. Sunt convins că şi condițiile de la 1 iunie vor fi bune, doar că nu vor fi în hoteluri”, a asigurat Kiril Petkov

Întrebat despre riscurile unei crize alimentare globale din cauza războiului din Ucraina, Petkov a spus că Bulgaria este un mare exportator de cereale și ar putea face parte din soluția problemei.

„Ca țară, suntem un exportator al acestor mărfuri foarte valoroase și nu vom avea o criză alimentară”, a spus el. Premierul a subliniat că la nivel european se au în vedere diverse variante, precum „coridoarele albastre”, iar portul Varna ar putea fi una dintre soluții. În acest context, Petkov a subliniat că Bulgaria începe să ocupe poziții cheie și să fie percepută ca o țară lider și parte a soluției la problema exporturilor de cereale din Ucraina.

Sursa: Dnevnik/ Rador/ Traducerea: Mirela Petrescu

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Cine-i prost si credul…sa crape!Bravo UE!

  2. Ungaria si oricine mai doreste va importa petrol prin conducte iar Grecia va transporta petrol rusesc cu navele sale., la fel si Croatia!Asta a uitat sa spuna presa. in 2024 oricum se ridica restrictiile pt Rusia

  3. … al nostru tace !