Posibilă poluare a râului Bicaz, unde mai mulţi peşti plutesc pe luciul apei. Mesaj RO-Alert pentru a informarea locuitorilor din patru comune
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a anunţat joi o posibilă o poluare a râului Bicaz, unde mai mulţi peşti plutesc pe luciul apei. De asemenea, a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru a fi informaţi locuitorii din patru comune despre această posibilă poluare. Oamenii au fost avertizaţi să evitate utilizarea apei pentru uz casnic şi pentru animale până când vor fi gata analizele, transmite News.ro.
Reprezentanţii ISU Neamţ au anunţat că, joi, în jurul orei 13.00, pompierii au fost înştiinţaţi despre faptul că în comuna Bicaz Chei, în râul Bicaz se observă mai mulţi peşti ce plutesc pe luciul apei.
”La locul solicitării au fost alocate forţe şi mijloace de intervenţie de la SVSU Bicaz Chei şi Detaşamentul de pompieri Piatra-Neamţ precum şi instituţii cu rol în gestionarea unor situaţii de urgenţă de acest tip. A fost transmis mesaj RO-Alert cetăţenilor din comunele Bicaz Chei, Bicazu Ardelean şi Taşca pentru a-i informa despre o posibilă poluare şi măsurile ce trebuie luate în acest sens”, a transmis ISU Neamţ.
În mesajul RO-Alert cetăţenii erau avertizaţi că “până la obţinerea rezultatelor calităţii apei, evitaţi utilizarea acesteia pentru uz casnic sau animale. Urmaţi instrucţiunile autorităţilor”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank