Posibile scenarii după ce Uniunea Europeană va respinge cererile lui Boris Johnson
După refuzul negociatorului Uniunii Europene, care s-a opus cererii primului-ministru britanic Boris Johnson de a elabora un nou acord Brexit fără controversata dispoziţie a „plasei de siguranţă”, cotidianul belgian La Libre Belgique prezintă scenariile posibile.
Liderii UE sunt de acord în cele din urmă cu un nou acord de retragere fără aşa-numita „plasă de siguranţă” pentru a împiedica revenirea controalelor la frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi vecina sa, Republica Irlanda, după Brexit.
Acest scenariu, care ar permite evitarea consecinţelor economice atât de temute ale unui divorţ brutal, pare, totuşi, puţin probabil. De fapt, liderii UE au reiterat că nu intenţionează să redeschidă acordul Brexit încheiat după discuţii dure. Negociatorul UE, Michel Barnier, a declarat, joi, că este „inacceptabilă” propunerea lui Boris Johnson de eliminare a plasei de siguranţă.
Acordând prea multe concesii Regatului Unit, liderii UE ar risca să creeze un precedent care ar putea să-i ispitească şi pe alţi eurosceptici de pe continent, lucru pe care ei încearcă să-l evite.
Brexit fără acord
Cele două părţi nu pot ajunge la o înţelegere şi Marea Britanie părăseşte UE fără un acord de retragere, un scenariu pentru care Boris Johnson se declară pregătit: el afirmă că vrea să părăsească UE cu orice preţ pe 31 octombrie, termenul Brexit fiind deja amânat de două ori.
„Marea Britanie este mai bine pregătită pentru această situaţie decât cred mulţi”, a declarat Johnson joi, dorind totuşi o accelerare a ritmului pregătirilor. El i-a cerut lui Michael Gove, mâna sa dreaptă din guvern, să facă din pregătirea scenariului „no deal” prioritatea sa absolută.
O „lipsă de acord nu va fi niciodată alegerea UE, dar trebuie să fim gata pentru toate scenariile”, a asigurat la rândul său Michel Barnier.
Totuşi, Parlamentul britanic este majoritar ostil faţă de o ieşire fără acord. Pentru a impune acest „no deal”, Boris Johnson ar putea decide suspendarea Parlamentului, împiedicând deputaţii să voteze. Dar o astfel de iniţiativă ar riscă să provoace o criză politică.
În acest scenariu se ridică problema plăţii a 39 de miliarde de lire sterline (45,5 miliarde de euro), sumă pe care Londra ar trebui să o plătească UE pentru a-şi respecta angajamentele faţă de partenerii săi în momentul plecării. În cazul unui „no deal”, această sumă ar fi „disponibilă” pentru a „ajuta la gestionarea eventualelor consecinţe” legate de această ieşire bruscă, a declarat dl Johnson. El s-ar expune atunci represaliilor. La începutul lunii iunie, anturajul preşedintelui francez Emmanuel Macron a avertizat că „nerespectarea obligaţiilor de plată este o încălcare a angajamentului internaţional echivalent cu neplata datoriei sale suverane, cu consecinţele care se ştiu”.
Al doilea referendum sau alegeri anticipate
Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, principala formațiune de opoziţie, doreşte ca britanicii să se poată exprima cu privire la Brexit în cadrul unui „vot public” sau în timpul unor alegeri parlamentare anticipate.
Un asemenea scrutin ar putea fi organizat după votarea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului, depusă de laburişti, care susţin că aşteaptă cel mai bun moment pentru a face acest lucru. Deoarece vacanţa parlamentară a început joi seara, opoziţia nu va putea lansa o astfel de moţiune înainte de sfârşitul acesteia, la începutul lunii septembrie.
De asemenea, alegerile ar putea fi convocate de Boris Johnson, în speranţa de a-şi consolida majoritatea, care este în prezent doar de două voturi, datorită sprijinului aliatului său, micul partid unionist nord-irlandez DUP. Unii comentatori politici au remarcat că guvernul său are aerul unei echipe de campanie.
John Curtice, profesor de politică la Universitatea din Strathclyde, a estimat că ar fi o „greşeală teribilă pentru conservatori” să convoace aceste alegeri, într-o analiză publicată pe site-ul cotidianului conservator „The Telegraph”, subliniind că, acum, conservatorii ating abia 25% din intenţiile de vot potrivit ultimelor sondaje.
Traducerea: Rodezia Costea / Rador
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii