G4Media.ro

Posibilul vaccin românesc împotriva coronavirusului va fi testat în curând pe animale.…

Sursa foto: Pixabay

Posibilul vaccin românesc împotriva coronavirusului va fi testat în curând pe animale. Acesta va fi administrat intranazal, limitând opoziția antivacciniștilor

Posibilul vaccin românesc împotriva coronavirusului, dezvoltat de Centrul OncoGen de la Timișoara, va fi testat în curând pe animale, urmare a acordului de colaborare cu Institutul Cantacuzino. Acesta va fi administrat intranazal, ceea ce ar urma să limiteze opoziția antivacciniștilor, iar primele rezultate ar putea fi anunțate peste câteva luni.

Prof. univ. Mircea Ioan Popa, cercetător la Institutul Cantacuzino, a declarat joi că se doreşte ca vaccinul să poată fi administrat pe cale intranazală.

„Trebuie să menţionăm că cei care conduc acest proiect sunt colegii timişoreni. Practic, în acest proiect noi venim în ajutorul – sau, împreună cu dânşii – şi vom putea, făcând testări pe animale de laborator, să verificăm faptul că produsul pe care dânşii îl pun la dispoziţie duce la răspuns imun în studiile pe care le vom face noi. (…) Aşa cum domnul profesor Păunescu a afirmat, dorinţa este ca produsul să nu fie un produs injectabil, ci un produs administrat pe cale intranazală – asta însemnând ceva mai uşor de tolerat, inclusiv de către populaţia care nu este foarte de acord cu vaccinurile. Sperăm că produsul nostru va fi unul de foarte bună calitate”, a arătat Mircea Ioan Popa, într-o declaraţie acordată presei, relatează Agerpres.

Totodată, el a menţionat că imediat după încheierea contractului va începe derularea proiectului, pentru care este alocată o perioadă de 18 luni.

„Produsul realizat de colegii timişoreni este aproape gata pentru a putea fi pus la dispoziţie pentru începerea acestui proiect, dar trebuie să ştim – este vorba de un proiect de cercetare – întotdeauna o cercetare ştii că o începi şi încerci să o duci la bun sfârşit, dar pot să apară şi lucruri pe care nu le poţi gândi de la început. Practic, Ministerul Educaţiei a scos la concurs o serie de teme de cercetare, noi am concurat şi am reuşit să obţinem această finanţare. Ca atare, urmează semnarea contractului – când colegii timişoreni vor veni la Bucureşti pentru acest scop – apoi imediat, foarte rapid, va începe derularea proiectului”, a precizat Mircea Ioan Popa.

El a spus că şi Ministerul Educaţiei a solicitat ca proiectul să se deruleze cu o viteză foarte mare.

„Ca atare, avem la dispoziţie maximum 18 luni şi speranţa noastră este ca într-un număr de luni să putem să anunţăm că avem ceva nou de spus faţă de momentul de astăzi”, a menţionat prof. univ. Mircea Ioan Popa.

El a adăugat că, în cazul în care testele pe animale vor demonstra că produsul este imunogen, vor urma şi studii clinice. Totodată, a arătat că suma de 3,5 milioane lei este destinată doar proiectului de cercetare.

„Nu vom discuta de banii utilizaţi de alte ţări, dar, desigur, suma de bani necesară pentru a duce la capăt un produs, pe toate căile şi până la finalul finalurilor, este mai mare decât doar 3,5 milioane, însă Ministerul Educaţiei, când a scos la concurs aceste proiecte, nu a ţintit tot ceea ce ar trebui să fie ţintit. Este un proiect de cercetare. Ca atare, vor fi necesare fonduri suplimentare şi, dacă produsul este bun, cu siguranţă aceste fonduri vor fi utilizate. (…) Profesorul Virgil Păunescu, dacă ar fi dorit să facă o colaborare, poate cu altă ţară sau altă instituţie internaţională, probabil că ar fi reuşit, dar dânsul, gândindu-se la faptul că este român şi suntem români, gândindu-se că Institutul Cantacuzino are poziţia şi importanţa pe care le are, a ales ca acest proiect să se desfăşoare împreună cu noi”, a declarat Mircea Popa.

Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, care funcţionează în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” din Timişoara, a anunţat miercuri că, în parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, a câştigat competiţia organizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva virusului SARS-nCov-2. Centrul OncoGen menţiona că a semnat un acord de colaborare cu Institutul Cantacuzino. Detalii aici

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Intranazal e de obicei virus atentuat. Adica viu. Nu vad ce ar putea sa se greseasca in situatia asta, mai ales ca vorbim de Timisoara un oras cu sute de ani de iluminat stradal si producere de vaccinuri.

    In orice alt caz, guvernele (beneficiarul final) subventioneaza sau plateste in avans un vaccin de la o firma privata. Inainte de vanzare, medici neafiliati, fiind experti presupus independenti, fac teste, de preferinta fara sa stie care dintre testati a primit vaccin si care a primit apa de ploaie. In povestea de la Timisoara, totul e pe dos. Baiatul asta vrea bani de la buget cu orice pret.

    Povestea cu „vaccinurile dau autism”(in care nu cred) nu se refera la toate vaccinurile injectabile. teama asta exista doar la vaccinuri pentru copii. E mai greu sa faci autism de la o varsta. In schimb, vaccinul anticovrig nu e destinat copiilor, sau nu neaparat lor, deci nimeni nu va aduce in discutie mercur injectabil. Declaratia pompoasa ca „intranazal sperie mai putin” e irelevanta pentru vaccinul lui covrig. Poate merge intre baieti destepti de la PNL.

    Sunt surprins ca nu vad in acest articol numele intaiului chimist al tarii, Raul Patrascu, cel care cerceta la Oncogen in timp ce inca facea facultatea in acelasi oras si era secretar de stat la Bucuresti. Asta acum patru ani – acum e profuniv si director de spital, sa traiti bine.

    • Bagă mare Vergică, bagă mare Gălușcane, ia banii de la proști că merită! Ăștia cred orice vrăjeală, vaccin anti ambrozie, vaccin anti-COVID de tras pe nas, snake oil, etc.
      Uite primul prostălău a și pus botu’ e convins că o să le dai lecții ălora de la Oxford…

  2. Hai sa o vedem și pe asta :)). Cercetarea e subfinantata inca de pe timpul lui Ceaușescu. Mai există cercetători? Termenul e deja perimat în Romania.