G4Media.ro

Poșta din China le-a ordonat angajaților săi să dezinfecteze în mod sistematic…

Sursa foto: Unsplash / Ezreal Zhang

Poșta din China le-a ordonat angajaților săi să dezinfecteze în mod sistematic corespondența din străinătate, de teama infectării cu varianta Omicron

Poşta chineză le-a ordonat angajaţilor săi să dezinfecteze în mod sistematic corespondenţa sosită din străinătate, autorităţile invocând posibilitatea sosirii în ţară a tulpinii Omicron prin intermediul scrisorilor şi a coletelor trimise din Canada, relatează AFP, citată de Agerpres.

Cu mai puţin de trei săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing (4-20 februarie), autorităţile chineze se tem că politica lor „Zero Covid” va fi subminată de o serie de focare limitate de coronavirus.

Ţara, în care pandemia de COVID-19 a fost detectată iniţial la sfârşitul anului 2019, a stopat în mare măsură contagiunea, însă se confruntă cu focare sporadice de câteva săptămâni.

Cu toate acestea, numărul de noi cazuri zilnice de coronavirus în China depăşeşte rareori pragul de 200.

La sfârşitul săptămânii trecute, capitala Beijing a raportat primul caz de coronavirus cu varianta extrem de contagioasă Omicron la o persoană care primise o scrisoare din Canada, pe care au fost găsite urme ale virusului.

Drept urmare, serviciile poştale din China au primit ordin să dezinfecteze „pe cât posibil” scrisorile şi coletele din străinătate. Angajaţii care intră în contact cu aceste obiecte sunt, de asemenea, invitaţi să primească o doză de rapel a vaccinului anti-COVID-19.

La rândul lor, cetăţenii sunt sfătuiţi să-şi reducă comenzile „din ţări şi regiuni cu risc crescut de COVID-19”, a anunţat Poşta chineză într-un comunicat.

Corespondenţa internă va fi acum sortată separat, pentru a se evita orice risc de contaminare de la transporturile internaţionale.

În condiţiile în care originea coronavirusului nu a fost încă determinată, China înclină spre teoria că boala ar fi putut fi introdusă în ţară din străinatate, în special prin alimente congelate.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat însă că se îndoieşte de o astfel de posibilitate, menţionând că riscul de transmitere a virusului de pe suprafeţe este redus şi scade în timp.

Sursa foto: Unsplash / Ezreal Zhang

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Tinand cont ca le mai si deschid, sa le dezinfecteze si pe dinauntru!

  2. Si email-urile sper ca le dezinfecteaza