Poşta din SUA suspendă primirea coletelor care vin din China şi Hong Kong / Măsura vine după ce Donald Trump a suspendat scutirea de taxe pentru pachetele cu valoare mică
Poşta din SUA a afirmat că a suspendat temporar acceptarea coletelor internaţionale care vin din China şi Hong Kong, până la noi precizări, scrie CNN, citată de News.ro.
Aceasta nu a oferit un motiv pentru suspendare, dar a arătat, într-o declaraţie, că fluxul de scrisori nu va fi afectat. Poşta nu a oferit alte informaţii privind suspendarea, atunci când a fost contactată de CNN.
Anunţul vine la doar câteva zile după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat un ordin executiv care pune capăt scutirii „de minimis”, o regulă îndelungată care permitea oricui, inclusiv exportatorilor, să trimită pachete cu valoare mai mică de 800 de dolari spre Statele Unite fără taxe şi fără a fi nevoie să fie inspectate.
Noua regulă ar urma să afecteze site-urile de comerţ online precum Shein şi Temu, care şi-au construit modelele de afaceri imense în jurul acestei scutiri. Restricţiile relaxate şi scutirile de taxe pentru produse ieftine au permis ca peste un miliard de pachete să ajungă în SUA la preţuri mici pentru consumatorii care căutau reduceri la îmbrăcăminte şi bunuri de uz casnic.
Deşi nu este clar dacă suspendarea are legătură cu ordinul executiv, experţi au declarat pentru CNN că livrarea de colete internaţionale în SUA ar fi „încetinită” dacă fiecare colet trebuie examinat.
În prezent, Vama şi Protecţia graniţei din SUA are autoritatea de a deschide şi inspecta toate coletele internaţionale, însă în practică nu deschide fiecare pachet.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.