Poşta Română a început distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a început, vineri, distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toţi beneficiarii din ţară, transmite compania într-un comunicat remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, 10.000 de poştaşi au plecat pe teren încă de la primele ore ale dimineţii pentru a înmâna „documentele mult aşteptate” beneficiarilor. În următoarele două săptămâni, factorii poştali vor distribui toate cele aproximativ 4,6 milioane de documente, cu o medie de 500.000 de plicuri înmânate zilnic.
Compania Naţională „Poşta Română”, „singura companie de curierat şi servicii poştale din România care ajunge în toate colţurile ţării”, precizează că a luat toate măsurile necesare pentru ca deciziile de recalculare a pensiilor să ajungă la pensionari, transmite Agerpres.
Potrivit sursei citate, în cazul în care titularul deciziei nu este la domiciliu în momentul vizitei factorului poştal, documentul poate fi înmânat unui membru al familiei sau unei rude. Dacă nici aceştia nu sunt acasă, beneficiarul poate ridica ulterior documentul personal de la oficiul poştal la care este arondat.
Procesul de distribuire a deciziilor de recalculare a pensiilor se va încheia cel târziu la data de 30 august 2024.
Peste 3,8 milioane de pensii, respectiv 82,56%, au fost majorate ca urmare a recalculării, iar pentru pensionarii care beneficiază de majorări, creşterea medie de pensie este de 622 de lei, a anunţat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Aceasta a adăugat că un număr de 1.960.012 de pensii vor fi majorate cu sume între un leu şi 500 lei, un număr de 1.033.580 de pensii majorate cu sume între 501 şi 1.000 lei, un număr de 721.360 de pensii majorate cu sume între 1.001 lei şi 2.000 lei, un număr de 83.637 de pensii majorate între 2.001 lei şi 3.000 lei şi un număr de 7.681 de pensii majorate cu peste 3.000 lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank