G4Media.ro

Poşta Română pune la dispoziţia refugiaţilor ucraineni 23 de unităţi de cazare…

Sursa foto: Facebook/ Posta Romana

Poşta Română pune la dispoziţia refugiaţilor ucraineni 23 de unităţi de cazare din circuitul intern dedicate angajaţilor

Poşta Română anunţă că le pune la dispoziţie refugiaţilor ucraineni 23 de unităţi de cazare din 18 judeţe, din circuitul intern, dedicate angajaţilor, decizia fiind luată într-o şedinţă desfăşurată în regim de urgenţă, relatează News.ro.

”În contextul dificil cauzat de acţiunile militare desfăşurate pe teritoriul Ucrainei, Compania Naţională Poşta Română anunţă că pune la dispoziţie spaţiile de cazare din circuitul intern dedicate angajaţilor, pentru găzduirea populaţiei ţării vecine, refugiate în România. Managementul Poştei Române a hotărât, în cadrul unei şedinţe desfăşurate în regim de urgenţă, emiterea unei decizii prin care aprobă punerea la dispoziţia Prefecturilor judeţene a spaţiilor de cazare de care dispune în reţeaua proprie, pentru găzduirea cetăţenilor refugiaţi din Ucraina”, anunţă Poşta.

Astfel, autorităţile locale judeţene care vor fi implicate în operaţiunile umanitare dedicate populaţiei refugiate din calea războiului pot dispune de unităţile de cazare interne ale Poştei Române pe înteaga perioadă cât sprijinul umanitar va fi acordat populaţiei ţării vecine.

Compania dispune la nivelul reţelei oficiilor poştale de un total de 23 unităţi de cazare, care sunt dedicate circuitului intern al angajaţilor, în 18 de judeţe. În cadrul acestor locaţii, numărul de paturi existent în acest circuit este de 203.

“Poşta Română, prin misiunea ei, este formată din oameni care se dedică oamenilor, fără discriminare. Aşa că nu putem să stăm cu mâinile în sân şi doar să compătimim suferinţele cetăţenilor Ucrainei, care sunt nevoiţi să plece din ţara lor. Dorim să fim solidari, nu numai cu gândul, ci şi cu fapta! Am hotărât să punem la dispoziţia autorităţilor locale care se vor implica în operaţiunile de găzduire a ucrainienilor, toate spaţiile noastre de cazare. Refugiaţii vor avea acces la condiţii normale de găzduire, la utilităţi, pentru a îşi putea duce traiul decent pe perioada dislocării din ţara natală. Este un pas mic, prin care înţelegem să punem umărul pentru ca umanitatea să nu fie învinsă”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

Sursa foto: Posta Romana, Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. sper sa ne fie bine tuturor impreuna

  2. Felicitări postei romane. Vad ca pana acum doar oamenii și companiile s-au mobilizat, Guvernul doarme. Vai de noi. Dacă o sa ne invadeze puțin și pe noi, retarzii ăștia din guvern își iau niște popcorn.

  3. Bravo Posta Romana!!!
    Sunteti un exemplu demn de spiritul autentic romanesc si crestinesc!!!
    Imi creste inima!!!

  4. Locatii de concedii au si SRI,si armata. Haideti baieti,nu e greu sa fii OM