Pot fi identificați din timp pedofilii și abuzatorii sexuali din școli și universități? Anca Panfil, medic primar psihiatru: Sunt și metode chimice de restricționare a activității sexuale pentru abuzatorii dovediți, în America. La noi, legislația e încă permisivă

Trei profesori și persoane care lucrau cu copiii au fost acuzați în ultimele 10 zile de pedofilie, de abuzuri sexuale, de viol cu victime elevi și studente. Cum apar aceste deviații sexuale și cum pot fi prevenite aceste abuzuri în școală și universitate? Pentru a vedea cum își poate apăra societatea copiii și tinerii de astfel de abuzatori, Edupedu.ro a stat de vorbă cu Anca Panfil, medic primar psihiatru și psihoterapeut sistemic specializat în psihotraumă, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara. „Nu există circumstanțe care să explice un viol sau un abuz sexual”, a avertizat medicul, avertizând că în România cei care sunt dovediți abuzatori trebuie „să fie mai intens monitorizați după repunerea în libertate”.

„În America sunt foarte stricți cu privire la distanța la care le este permis să se apropie de școli, de locuri de joacă după ce sunt puși în libertate și există un registru național cu pedofilii. Sunt metode și chimice de restricționare a activității sexuale pentru cei care sunt dovediți ca fiind abuzatori, în America. La noi, lucrurile stau diferit; încă suntem în stare să acuzăm victima și să o învinovățim pentru actele la care a fost supusă. (…) Primul lucru pe care ar trebui să îl schimbăm este mentalitatea cu privire la ce înseamnă viol, abuz și să știm cine are responsabilitatea: adultul are întotdeauna responsabilitatea”, a declarat pentru Edupedu.ro medicul psihiatru Anca Panfil.

Medicul psihiatru le-a transmis profesorilor și părinților că ei sunt cei care îi pot proteja pe copii, învățându-i să spună «nu» și să cunoască limitele corporale. „Copiii trebuie să știe să spună «Nu», să știe ce este și ce nu este permis să se întâmple cu corpul lor și să nu se teamă de educația sexuală în școală, pentru că nu înseamnă expunerea la sex, ci la a învăța care sunt limitele corporale, ce nu este permis, când să ceară ajutor, copilul este învățat cum să nu se expună la o situație la risc și să spună cuiva ce se întâmplă, dacă identifică o situație la limită, cât de repede posibil”, a precizat Anca Panfil.

„Acolo unde educația în familie nu oferă suficientă deschidere, atunci diriginții, profesorii de biologie, oamenii care înțeleg necesitatea acestor informații fără a fi supra-specializați trebuie să le explice copiilor ce este permis și ce nu. Nu cred că trebuie o supra-specializare pe educație sexuală, pentru că sunt informații de bun-simț, dar care este nevoie să fie întărite astfel încât copilul să știe să identifice situațiile la risc și să se protejeze. Să fie întărite de profesori și de oameni din comunitate; de exemplu, în situația în care copiii sunt într-o comunitate religioasă, se poate întări ideea că la corpul meu există limite și oameni precum cadrele didactice, profesorii, deci cei cu care copiii au contact oricum au o mai mare putere decât o pot avea medicii, fără să vină cu informația într-un cadru formal pentru așa ceva”, a avertizat aceasta.

INTERVIUL cu Anca Panfil, medic primar psihiatru și psihoterapeut sistemic specializat în psihotraumă, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara:

Rep: Cum apar aceste deviații groaznice, în care vorbim despre adulți învestiți cu autoritate de profesor și care încalcă toate normele legale, morale, valorice și abuzează sexual copii, adolescenți, tineri?

Anca Panfil, psihiatru specializat în psihotraumă: Nu comentez cazurile în sine, pentru că ele sunt în fața justiției care va lua deciziile finale. La modul general, legat de pedofilie, abuzatorii la rândul lor cel mai adesea în statistici sunt și ei victime, de obicei au un istoric de abuz sexual, însă asta nu este nicio justificare a alegerii pe care acești oameni o fac. Este o decizie luată în deplinătatea facultăților de a face alegeri, deci vor răspunde legal. În niciun caz un istoric de abuz nu poate să justifice fapte în afara oricăror norme morale și sociale.

Din păcate, lucrurile nu sunt noi, doar că în trecut nu se raportau statistic și legal. Abuzurile de genul acesta nu sunt rare, ci relativ frecvente și nu mă refer aici la context, dacă este vorba despre unul școlar sau familial, ci vorbesc statistic. Numărul raportărilor de abuz sexual care a avut loc în copilărie nu este în creștere neapărat, ci acum aceste raportări se fac și legal, și sunt reflectate și în media, pentru că oamenii sunt un pic mai informați și lucrurile nu se mai ascund. Oamenii din domeniul traumei psihologice vorbesc despre o epidemie tacită prin expunerea la psihotraumă, pentru că rata de expunere este între 70 si 90% și nu mă refer la trauma sexuală, ci la psihotraumă în general. Adică abuz fizic, abuz emoțional, expunere la abuz fizic în familie, deci violență domestică, bullying, situații de abuz sexual, expunere de fotografii și filmulețele în online. Toate acestea sunt evenimente cu potențial de psihotraumă. Și vorbim despre o epidemie, dacă expunerea este undeva la 70%. Nu avem date exacte pe țara noastră, dar la nivel internațional undeva între 70 și 90% din populația oricărei țări sunt persoane expuse la evenimente potențial traumatice.

• Citește interviul integral pe Edupedu.ro