
Potaissa Turda – Dinamo Bucureşti, finala Cupei României la handbal masculin
Campioana Dinamo Bucureşti şi formaţia Potaissa Turda se vor duela în finala Cupei României, după ce au eliminat vineri, în semifinale, formaţiile Minaur Baia Mare, respectiv CSM Bucureşti, transmite News.ro.
În prima semifinală a zilei, Potaissa Turda s-a impus în faţa echipei CSM Bucureşti, cu scorul de 26-20 (13-12), iar în cea de-a doua, campioana şi deţinătoarea trofeului, Dinamo Bucureşti, a câştigat în faţa celor de la Minaur, cu 34-23 (16-10).
Astfel, sâmbătă se vor duela pentru medalia de bronz învinsele Minaur Baia Mare – CSM Bucureşti, iar pentru trofeu vor lupta Dinamo Bucureşti – Potaissa Turda.
În 2024, trofeul Cupa României a fost câştigat pentru a 8-a oară de campioana Dinamo Bucureşti.
În competiţia similară feminină, Turneul Final Four este programat în 10-11 mai, iar semifinalele programează meciurile dintre CSM Bucureşti – Dunărea Brăila şi Rapid Bucureşti – Gloria Bistriţa.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.