G4Media.ro

Povestea celui mai bun handbalist al lumii în 1964: A devenit informator…

Sursa Foto: pressreader.com/Neu-Ulmer Zeitung

Povestea celui mai bun handbalist al lumii în 1964: A devenit informator al Securității după ce fost acuzat că asculta ”muzică decadentă la pick-up”. A fugit în Germania, iar în 2008, la 71 de ani, a fost condamnat în România

Șantajul a adus în solda Securității unul dintre cei mai buni handbaliști din toate timpurile: la vârsta de 19 ani, Hans Ioan Moser a devenit informator. În final, racolarea celui care devenea, câțiva ani mai târziu, cel mai bun jucător din lume s-a întors împotriva torționarilor săi: Moser a fugit în Germania.

În volumul ”Printre sportivi. Acțiunile Securității în problema «Sport»” (Editura Eikon, 2020, p. 124-125), Valentin Vasile, cercetător în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, povestește cum a ajuns Moser pe lista informatorilor poliției politice comuniste. Autorul nu îi dă numele, dar oferă mai multe detalii de notorietate din viața acestuia care îl deconspiră ca fiind Hans Moser.

În 1958, student la Agronomie și handbalist la Dinamo, tânărul Moser a fost deconspirat că a promis unor persoane din Timișoara și Cisnădie că le va aduce diverse obiecte de la rudele acestora din RFG, țară unde urma să plece în turneu cu echipa. În aceeași perioadă, securiștii au aflat că Moser ascula la domiciliu, alături de prieteni ”muzică decadentă la pick-up”.

Sursa Foto: csdinamo.eu

Pe baza acestor materiale compromițătoare pentru acele vremuri, tânărul Hans a fost constrâns să ofere informații despre alți sportivi ”care se manifestau potrivnic regimului”. În final, în noiembrie 1959, a semnat angajament sub numele conrpirativ ”Helmuth Ioan”.

Până în 1961, Moser a deconspirtat securiștilor ”unele ilegalități săvârșite de mai mulți sportivi, cu ocazia deplasărilor peste graniță (acte de contrabandă), unele relații formate de atleți în străinătate și date privind manifestările dușmănoase ale unui handbalist dinamovist.” La un moment dat, el a primit pentru aceste informații 300 de lei.

În anii următori, ”Helmuth” a oferit mai puține informări, pentru ca, în 1968, an în care a fost lăsat să joace în Germania pentru 4 luni (cu posibilitate de prelungire), să fie reactivat sub numele de ”Horațiu”.

În această perioadă a avut ca misiuni contactarea unui fost handbalist originar din Banat, cunoscut că era spion și frecventarea unor locuri unde veneau legionari și fugari români, scopul fiind de a intra în contact cu aceștia.

Valentin Vasile a descoperit în documentele consultate faptul că, în eventualitatea în care un ofițer de securitate dorea să îl contacteze în Germania pe Moser, făcea apel la parole:

Securist: Ce distanță este între București și Timișoara?
Moser: Circa 560 km.
Securist: Mă interesează precis.
Moser: Cred 566.
După terminarea contractului, surpriză: Moser a refuzat să mai revină în țară. Ulterior, a devenit antrenor în Germania, Elveția și Austria.

De numele său se leagă unele dintre cele mai mari performanțe ale handbalului masculin românesc:

  • Dublu campion mondial: 1961 și 1964;
  • Medaliat cu bronz la CM 1967;
  • Handbalistul lumii în 1964 (primul român care a primit o astfel de recunoaștere internațională);
  • Golgheter al campionatului mondial 1964;
  • Câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Dinamo în 1965;
  • Triplu campion național cu Dinamo;
  • În 2000, a fost ales nominalizat de World Handball Magazine în ”Echipa secolului XX”. (Sursa: csdinamo.eu).
  • În luna ianuarie a acestui an, a împlinit 83 de ani.

În 2008, presa din Maramureș a scris că Moser a fost condamnat penal de Judecătoria Sighetu Marmației în calitate de om de afaceri în zonă – se împărțea între România și Germania. La vârsta de 71 de ani, a primit un an și șase luni de închisoare, cu suspendare, pentru fals, uz de fals, înșelăciune în urma comiterii unor infracțiuni economice.

În 2009, a fost decorat de Președintele României cu Ordinul Meritul Sportiv Cl. a II-a cu baretă pentru performanțele din handbal.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. A comis fapte mult mai grave, altfel nu-l racola și promova securitatea comunistă. Ei reprezintă crima organizată instituțională de astazi

    • Dati nulele OFITERILOR DE SECURITATE care au racolat informatori.
      Toate stirile astea cu informatori sunt fumi, iar adevaratii inovati, OFITERII DE SECURITATE CEAUSISTI sunt tasplatiti de statul roman cu PENSII SPECIALE si inalte functii in stat. Multi dintre ei au acum 55-65 de ani

    • Ofiterii nu ii cunosc, doar colegii de clasă informatori care ne avertizau sa avem grija ce vorbim că s-a cerut informații ce vorbește x,y,z. Ei nu ne spuneau dar mai sunt și alții pe care îi întâlnesc când merg la securitate și ne pot face rău.

    • Din pacate, un mare sportiv nu a fost si un mare om – om sau macar mare om de afaceri. A activat mult timp ca spion comunist, deprinderile capatate le-a folosit si dupa caderea comunismului in Romania.
      Sportul zis amator din tarile socialiste a dat multi sportivi de mare performanta; si in acest domeniu Occidentul s-a dovedit slab cunoscator al realitatilor lagarului socialist si naiv in colaborarea cu acesta. Nici acum nu e mult mai in tema, comportamentul fata de tarile conduse de dictatori in care intervine direct sau nu, este defavorabil instaurarii unei democratii reale. in tarile respective.

  2. Spunea Plesnita, când în concursuri aveam informatori acționam prin metode specifice și câștiga.

  3. Un talent uriaş, precum ulterior regretatul Gruia. E simplu: nu colabora, nu mai juca sau nu mai ieşea din ţară. Pagubele nu contau! Era indiferenţă cum e azi: nu se pot sifona fonduri europene, atunci se resping, nu te mai complici! Literar, de observat în romanul postmodern că nici după 30 de ani nu e posibil decât a deconspira, selectiv, informatorii. Marele public nu ştie niciodată nimic despre securiştii care organizau „răpirea” şi recrutarea (semnarea angajamentului), primeau informaţiile sau le exploatau.

  4. Dacă este să dăm crezare acestor securiști tupeiști, ei au fost cei mai mari martiri ai comunismului. Toți securiștii și turnătorii au fost ba obligați, ba amenințați, ba constrânși. Și ce să vezi? Toți au prosperat tare bine și pe vremea comunismului și după comunism. Și beizadelele lor. Nici unul nu a vrut să lucreze la Secu, dar toți au lucrat! Dacă e să ne luăm după tupeul lor, inclusiv Nicolae Ceaușescu a fost obligat să fie dictator. Numai martiri. Nu întâmplător foarte mulți securiști au primit și certificate de revoluționari – doar ei erau cei mai mari dizidenți, nu? Inclusiv generalul Vlad Iulian se considera o victimă care s-a sacrificat pentru țară. Atanasie Stănculescu, la fel. Toți au fost lucrați, toți au fost constrânși. Și panarama de Serghei Mizil se bate cu pumnul în piept că el era un spirit liber și nu era la fel de comunist ca ceilalți comuniști din jurul său.

    Nimeni nu a vrut să facă ce au făcut, dar cu toate astea au făcut.

    • Se vede ca tu postacule esti ofiter de securitate, interesat sa te ascunzi in spatele ,,informatorilor’ pe care voi, ofiterii de securitate i-ati strans cu usa sa semneze niste angajamente si acum tot voi ii acuzati ca fiind sursa raului

    • După 30 de ani nu avem voie să vorbim că apare „Lulu” și ne „demască” el pe stilul sovietic. Aveți o mostră aici, în 2020. Deranjați de dreptul la liberă exprimare, domnii deranjați aruncă mizerie în ceilalți. Argumentele lui „Lulu” sunt că știe el cu siguranță că aș fi „postac” și „ofițer de securitate”. Acuzații de acuzator al poporului? – Cât cuprinde. Contraargumente logice și bazate pe fapte? – Zero.

      CONSTITUȚIA ROMÂNIEI ARTICOLUL 30
      (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
      (2) Cenzura de orice fel este interzisă.

      NU ESTE O COINCIDENȚĂ PREA MARE CUM LA UN COMENTARIU NEGATIV LA ADRESA SECURIȘTILOR ȘI A COLABORATORILOR LOR – APARE UN ACUZATOR AL POPORULUI?

      VORBEȘTI DE LUP ȘI LUPUL LA UȘĂ!

    • @Lulu – Nu stiu ce sa zic, ori nu ai inteles ce a vrut sa zica omul ala – Securiștii „victime” ale comunismului – (in cazul asta ai probleme grave de intelegere), ori nu ai citit deloc comentariul si te-ai trezit raspunzand aiurea…

  5. Handbalist foarte bun, om cu defecte majore.

  6. Securiștii sunt dracii comunismului, când comiteau crime, hoții, violuri, tâlhari, etc, de copii, scăpau nexmatriculati și pedepsiți daca erau amabili de colaborare.

  7. TOATA arhiva securitatii la libera consultare online!

    Facute publice numele si prenumele securistilor care au facut politie politica urmata de chemarea lor in judecata chiar si post mortem. Crimele, nelegiuirile, abuzurile si samavolniciile din Republica Socialista Romania au fost facute de catre ei si prin ei.
    Adevarul si dreptatea trebuie sa iasa la lumina !

    • Imposibil cata vreme reteaua inca controleaza si promoveaza tot, judecatorii, tribunale, parchete, politie, parlament, istotici, disidenti, presedinti si administratori de bloc, CCR, etc.

  8. Articol de kk. Nici nu stiu de ce ma obosesc sa comentez. Continuati asa g4 si va scot din lista scurta scurtă de media.

    • Uau, cred ca i ai bagat in fibrilatii cu amenintarea asta. Cred ca lista de care vorbesti e scurta pe dreapta, pe stinga fara numar

  9. Cei care au facut politie politica,de buna voie,trebuie demascati si pedepsiti,toti care mai sunt in viata,dar nu trebuie sa generalizam.Problema este depistarea lor,iar cei care au putere,nu toti,nu au interesul sa o faca,in primul rand ca sunt vizati,iar in al doilea rand nu mai au cu ce sa-i acuze pe cei care le pun privilegiile in pericol,adica hotii nu pot sa mai strige hotii.Cu ce se mai apara ei daca cu manipularea nu prea mai merge?

  10. Ce simpatic autorul :”… surpriza Moser a renuntat sa mai revina in tara.”

    PS. Surpriza ar fi fost sa rateze sansa de a nu ramane, cata vreme in 4 luni de stat intr-o tara bogata si civilizata, a carei limba o vorbea (cel putin) fluent, a avut timp sa isi faca relatii si sa chibzuiasca indelung, sa aleaga cu bunele (f. multe) si relele (evident mai putine) acea patrie !

    PPS. Nu avem de unde stii daca nu cumva dl Moser a ramas in Germania cu acordul Secu … putin probabil dar nu imposibil !