Povestea comunei transformate în oraș pentru ca România să adere la UE: accesul la fonduri europene, interzis tocmai din cauza urbanizării forțate

Tradiția spune că, după ce-și terminau târguielile, negustorii din Dobrogea își dădeau întâlnire într-un loc din apropierea Dunării, înconjurat de păduri. Era în secolul al XVIII-lea, locurile aparțineau Imperiului Otoman, așa că opririle dese ale negustorilor i-au făcut pe localnici să-și numească satul Parachioi, adică ”satul cu bani”. Astăzi, la aproape trei secole distanță, satul se numește Băneasa și este oricum, doar ”cu bani” nu. Din sat a fost tranformat în oraș, în 2004, pentru ca România să poată atinge procentul de urbanizare necesar pentru a adera la UE și, deci, pentru a beneficia printre altele și de fondurile nerambursabile de la Bruxelles. Ironia face însă că tocmai statutul de oraș a împiedicat administrația din Băneasa să acceseze banii europeni, potrivit unei anchete PressHub.ro.

Comuna făcută oraș ”din pix”, de Adrian Năstase și Octav Cozmîncă

La aproape 100 de kilometri de Constanța și 50 de kilometri de Medgidia (cel mai apropiat oraș din zonă), localitatea Băneasa se învecinează cu sate mici și sărace, rătăcite printre serpentinele pădurilor dobrogene de foioase, iar la sud granița o desparte de Bulgaria. Zona este una dintre cele mai sărace din Dobrogea, cu puține fonduri europene atrase, cu un procent ridicat de oameni care primesc ajutoare și asistență socială, cu un procent scăzut de oameni care sunt angajați cu forme legale, cu puține facilități și cu o infrastructură slab dezvoltată.

Dintre ele, Băneasa e cea mai răsărită.

Nu degeaba, prin 2002-2003, când Guvernul condus de Adrian Năstase căuta comune mai măricele pe care să le transforme din pix în orașe, Băneasa a fost pe listă.

Pe vremea când Camera Deputaților era condusă de Valer Dorneanu și Senatul de Doru Ioan Tărăcilă, Parlamentul a trimis spre promulgare Legea 83, în 5 aprilie 2004. Articolul 1 spunea că ”se aprobă declararea ca oraşe a unor comune” chiar dacă, în realitate, comunele nu arătau deloc asemenea unor orașe.

Cele mai multe comune transformate în orașe, în 2004, au fost în județele Suceava, Maramureș și Timiș. În total, era vorba de 27 de comunități rurale din județele Arad (1), Argeş (1), Constanţa (1), Dolj (2), Gorj (2), Ialomiţa (2), Maramureş (4), Olt (1), Satu Mare (1), Sibiu (1), Suceava (8) şi Timiş (3).

În Constanța, Băneasa a fost ”norocoasa”.

Uniunea Europeană cerea, printre alte condiții impuse candidaților, un minim procent de urbanizare al țărilor respective. Însă România nu avea atâtea orașe câte îi cerea UE, deci nu putea să devină membru al comunității. Așa că, în locul investițiilor masive și rapide în localitățile rurale pentru ca ele să fie relativ ”ridicate” la rangul de oraș, Guvernul Năstase, prin ministrul Administrației Octav Cozmîncă, a hotărât transformarea lor din pix, din birourile de la Palatul Victoria. La fel s-a întâmplat cu zeci de sate care au fost transformate, peste noapte, în comune. În total, când au tras linie după perioada 2003-2004, Guvernul Năstase avea pe hârtie 40 de orașe și 221 de comune noi, deși cele mai multe dintre ele nu îndeplineau condiții minime cum ar fi sistem de canalizare, de iluminat public și sistem de alimentare cu apă, străzi asfaltate sau toaletă în interiorul casei.

Chiar și după ”urbanizarea” forțată, în 2007, România ocupa ultimul loc în Uniunea Europeană, din acest punct de vedere: cu un grad de urbanizare de 54,9%, țara noastră era întrecută până și de Bulgaria.

Citește tot articolul pe PressHub.ro