Povestea cutremurătoare a unei tinere ucrainence violate de soldați ruși / Natalya: M-au violat amândoi, unul după altul. Nu le-a păsat că fiul meu era în camera de alături și plânge

Cotidianul The Times relatează cazul unei tinere ucrainence violate de soldații ruși și notează că ar putea fi primul test după ce Dymtro Kuleba, ministrul ucrainean de externe, a promis că va căuta dreptate prin intermediul Curții Penale Internaționale, în urma recunoașterii istorice a violului ca fiind o crimă de război în 2008.

Săptămâna trecută, Iryna Venediktova, procurorul general al Ucrainei, a anunțat că a fost deschisă prima anchetă oficială privind presupusul viol al unei femei de către soldații ruși după ce aceștia i-au împușcat mortal soțul.

Redăm mai jos integral articolul din The Times:

”Natalya vorbește cu voce scăzută, temându-se că Oleksii, fiul ei cel mic, se va trezi și va afla teribilul adevăr. Despre motivul pentru care au fost nevoiți să fugă din căsuța de lângă pădurea de pini pe care tatăl său a construit-o pentru ei. Despre ce i-au făcut bărbații cu arme de foc în timp ce băiatul stătea plângând în camera întunecată. Despre cine era bărbatul care zăcea fără viață în curtea din fața casei lor când au plecat de acasă pentru ultima oară.

„El nu înțelege prea multe”, explică ea pe linia telefonică din orașul din vestul țării, unde mama și fiul au fugit acum trei săptămâni din satul lor de lângă Kiev. „În locul de joacă de aici, se duce la oameni și le spune că a trebuit să ne părăsim casa pentru că a fost război și erau bandiți în casă, dar că tata a rămas în urmă. El nu știe că tatăl său este mort”.

Natalya nu este numele ei real, iar pe fiul ei nu îl cheamă Oleksii, dar acestea sunt numele pe care le-a ales pentru a povesti cum viața lor a fost dată peste cap de soldații ruși care le-au invadat casa, le-au furat și l-au împușcat mortal pe soțul ei înainte de a o viola în mod repetat pe parcursul a mai multor ore, pe 9 martie.

Autoritățile ucrainene au raportat agresarea sexuală sistematică a femeilor de către forțele rusești de când forțele Kremlinului au invadat luna trecută, adăugând violul la arsenalul lor crud și arhaic. Dymtro Kuleba, ministrul ucrainean de externe, a promis că va căuta dreptate prin intermediul Curții Penale Internaționale, în urma recunoașterii istorice a violului ca fiind o crimă de război în 2008.

Cazul Nataliei ar putea fi primul test. Săptămâna trecută, Iryna Venediktova, procurorul general al Ucrainei, a anunțat că a fost deschisă prima anchetă oficială privind presupusul viol al unei femei de către soldații ruși după ce aceștia i-au împușcat mortal soțul. Femeia, care a rămas anonimă, se numea Natalya.

Ea a fost de acord să își spună povestea pentru prima dată pentru The Times pentru a risipi zvonurile că rapoartele de viol de către soldații ruși sunt prea șocante pentru a fi adevărate.

Natalya, în vârstă de 33 de ani, și soțul ei, Andrey, în vârstă de 35 de ani, locuiau într-un mic cătun de lângă satul Shevchenkove din districtul Brovary, în afara Kievului, unde cuplul a ales să își construiască prima casă împreună, lângă o pădure de pini.

„Ne plănuiam un copil și visam la prima noastră casă”, își amintește ea într-un lung apel telefonic din Ternopil, orașul în care se adăpostește acum. „Am vrut să trăim mai aproape de natură, de aceea nu am locuit în oraș. Soțul meu a pus suflet în construcția casei și totul a fost făcut din lemn natural și piatră. Obișnuiam chiar să mergem în pădure pentru a strânge gunoiul pe care alți oameni îl lăsaseră în urmă.”

Brovary a fost unul dintre primele câmpuri de luptă pentru trupele rusești care încercau să atace capitala Kiev. Pe 8 martie, după ce au aflat că rușii au intrat în sat, cuplul a atârnat un cearșaf alb la poarta lor „pentru a arăta că aici este doar o familie și că nimeni nu vrea răul”.

A doua zi dimineață, au auzit o singură împușcătură în fața casei și sunetul porții care a fost spartă. Ieșind din casă cu mâinile ridicate, au văzut un grup de soldați, dintre care unul cu pușca încă îndreptată spre câinele lor care zăcea mort în curte. „Au spus că nu știau că sunt oameni aici, că nu au vrut să facă rău”, a spus Natalya. „Toate poveștile obișnuite, „credeam că mergem la antrenament, nu știam că vom fi trimiși la război”.”

Mai târziu, soldații s-au dus să caute benzină pentru un vehicul pe care îl furaseră de la vecinii lor. Comandantul s-a holbat la Natalya, prezentându-se drept Mihail Romanov, spunând că, dacă nu ar fi fost război, cu siguranță ar fi avut o poveste de dragoste.

„A mai fost un tip pe nume Vitaly care și-a cerut iertare pentru câine. A spus că în orașul său natal el și soția lui erau crescători de câini”, a spus Natalya. „Mikhail în acel moment părea puțin beat. I-am rugat să plece, pentru că fiul meu era speriat, are doar patru ani. Le-am spus: „Puteți pleca, ați verificat casa și acum doar îl speriați”.”

Comandantul a devenit agresiv când a văzut o jachetă de camuflaj în mașina lui Andrey și a deschis focul, trăgând în ea, înainte de a amenința că va arunca în aer mașina Nataliei cu o grenadă. Ea l-a implorat să o lase pentru urgențe, dar el a smuls cheile, a turat motorul și a izbit-o de un trunchi de copac căzut, înainte de a o abandona și de a pleca în trombă. După lăsarea întunericului, au auzit o agitație la poartă și Andrey a ieșit să vadă ce se întâmplă, lăsând ușa deschisă.

„Am auzit o singură împușcătură, sunetele deschiderii porții și apoi zgomotul pașilor în casă”, a spus Natalya. Era Romanov, care se întorsese împreună cu un alt bărbat, în vârstă de 20 de ani, purtând o uniformă neagră „Am strigat, unde este soțul meu, apoi m-am uitat afară și l-am văzut pe jos lângă poartă. Acest tip mai tânăr mi-a pus pistolul la tâmplă și mi-a spus: „L-am împușcat pe soțul tău pentru că este nazist”.”

Natalya i-a cerut fiului ei să rămână în camera cazanelor, unde se adăpostiseră. „Mi-a spus: „Mai bine ai tăcea sau îți voi lua copilul și îi voi arăta creierii mamei sale împrăștiați prin casă””, și-a amintit ea, cu vocea stinsă pentru prima dată. „Mi-a spus să mă dezbrac. Apoi m-au violat amândoi, unul după altul. Nu le-a păsat că fiul meu era în camera cazanelor și plângea. Mi-au spus să mă duc să-l fac să tacă și să mă întorc. În tot acest timp țineau pistolul lângă capul meu și mă tachinau, spunându-mi ‘cum crezi că o suge? O omorâm sau o ținem în viață?”‘”.

După un timp, bărbații au plecat, iar ea s-a dus la fiul ei, care era înțepenit de frică și refuza să se miște. Aproximativ 20 de minute mai târziu, s-au întors și au violat-o din nou. „Când s-au întors pentru a treia oară, erau atât de beți încât abia stăteau în picioare”, a spus Natalya. „În cele din urmă, amândoi au adormit pe scaune. M-am strecurat în camera cazanelor și i-am spus fiului meu că trebuie să fugim foarte repede, altfel vom fi împușcați.” De data aceasta, el l-a urmat în tăcere în curte.

Natalya a continuat: „În timp ce deschideam poarta, fiul meu stătea lângă cadavrul tatălui său, dar era întuneric și nu a înțeles că era tatăl său. El a întrebat: „Oare vom fi împușcați la fel ca acest om de aici?””.

Chiar și după ce au fugit pe câmp până la casa unui vecin și apoi la Brovary a doua zi, și mai departe în provincia vestică Lviv, Natalya nu a putut suporta să-i dea vestea uciderii tatălui său fiului ei. În Brovary a rămas la socrii ei, care au trimis-o mai departe într-un oraș de lângă Ternopil, unde sora soțului ei fusese deja evacuată împreună cu copiii ei. Ea a fost cea care a îndemnat-o pe Natalya să raporteze violul și uciderea soțului ei la poliție.

„Aș fi putut să tac, dar când am ajuns la poliție, sora soțului meu m-a făcut să vorbesc și nu am mai avut cale de întoarcere”, a spus ea. „Înțeleg că mulți oameni care au fost răniți ar rămâne tăcuți pentru că le este frică. Multă lume nu crede că se întâmplă lucruri îngrozitoare ca acestea. Una dintre femeile cu care am fost după aceea a trimis un mesaj grupului din sat și oamenii spuneau „nu mai inventați povești”.”

Ea l-a identificat pe Romanov după profilurile de pe rețelele de socializare, aflând ulterior că acesta era acuzat de mai multe agresiuni. Ea nu cunoaște identitatea celui de-al doilea violator, ci doar faptul că este singura victimă care ar putea să-l identifice. Săptămâna trecută a fost contactată pentru a i se spune că un bărbat despre care se crede că ar fi Romanov a fost ucis de forțele ucrainene în Brovary, „dar încă nu știu cu siguranță dacă este adevărat”.

În Ternopil, când îl duce pe Oleksii la locul de joacă, el le spune celorlalți copii: „Câinele meu preferat a fost ucis. El nu știe despre tatăl său. Chiar dacă mergem la magazin, mă roagă să îi cumpăr o gogoașă. „Cumpără o gogoașă pentru tata”.”

Pe 24 aprilie ar fi fost aniversarea nunții lor. Corpul soțului ei nu a fost încă recuperat. „Nu îl putem îngropa, nu putem ajunge în sat, pentru că satul este încă ocupat”, a spus ea. Chiar dacă va fi eliberat, ea nu știe dacă se va mai întoarce. „Amintirile sunt grele”, a spus ea. „Nu știu cum voi trăi cu toate astea, dar încă înțeleg că soțul meu a construit această casă pentru noi. Nu aș putea niciodată să mă hotărăsc să o vând”.