Povestea Dariei Porumbel, eleva de clasa a IV-a care are propria expoziție de grafică și pictură, deși la Colegiul de Arte din Pitești nu există secție de desen în primar: Mă inspir din mica grădină a bunicii și din visele mele

Daria Porumbel este clasa a IV-a la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești și de la începutul lunii are propria expoziție de grafică și pictură, la Biblioteca Dinicu Golescu. Cum au luat naștere „Poveștile fabuloase ale Dariei”, așa cum se numește expoziția, și cum a prins încredere în propria putere de a crea? Într-un interviu pentru Edupedu.ro, Daria a povestit că mama a fost cea care a descoperit că desenul nu este doar talent, dar și o plăcere pentru ea, iar Anca Giura, profesorul său îndrumător, i-a dat încredere învățând-o să deseneze direct „în pix cu gel și așa, din greșeli, putem să construim multe lucruri. Să transformăm o greșeală într-un element nou în desen”.

„Îmi place să desenez și mă inspir din mica grădină a bunicii și din visele mele”, spune Daria, care acum a expus la Biblioteca Județeană Dinicu Golescu o serie de desene grafice, pline de „nebunia dantelăriei”.

Deși pasionată de desen, Daria studiază la școală pianul, pentru că la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești nu există o secție dedicată acestei arte până la începutul gimnaziului. „În clasa a V-a fiecare elev va merge pe drumul lui, iar eu voi merge pe desen. Pentru că este această regulă impusă [că desenul nu face parte dintre specializările Colegiului din Pitești, până la clasa a V-a – N.Red.], eu studiez acasă, în particular, desenul. Iar miercurea au loc două ore de desen la Fundația Ilfoveanu. Acasă studiez singură desenul”, spune mica artistă.

Daria Porumbel, autoarea expoziției „Poveștile fabuloase ale Dariei”, despre ceea ce o inspiră, dar și despre greșeala care naște artă

„Mi-am descoperit pasiunea pentru desen înainte să vin la Colegiul Național Dinu Lipatti, pentru că eu desenez de la 3-4 ani. La grădiniță, eu fiind un copil foarte zglobiu, doamnele de acolo îmi dădeau o coală și creioane colorate și nu mă mai ridicam de acolo, pierdeam noțiunea timpului. Apoi părinții mi-au cultivat desenul. Mami și-a dat seama că nu e doar un talent, dar îmi și place să desenez. Întotdeauna m-a sprijinit și o face chiar și acum.

În spatele casei bunicii mele se află multe plante, păsările cântă și, într-un fel, mă relaxează și mă inspiră. În primul rând, în fiecare desen trebuie să fie o atmosferă. Eu desenez atmosferă numai pozitivă, nu și negativă, și fiecare planșă are nevoie de un suflet, de un lucru de acolo.

Inspirația îmi vine și din cărți. Mie îmi place și să citesc și, când am timp, încerc să citesc câte o carte; unele au tocul de foi foarte mare, dar îl termin în două zile dacă îmi place foarte mult. Librăria magică a dorințelor mi-a plăcut foarte mult, în ultimul timp. Acolo este vorba despre o fetiță care își petrecea vara într-o bibliotecă fermecată, unde era o doamnă în vârstă care împrumuta cărți magice care avea o oglindă fermecată și un motan vorbitor. Și acolo se întâmplă toată povestea. Le-aș mai recomanda copiilor Însemnările unei puștoaice, pentru că este plină de amuzament.

M-am gândit că acest stil, doodle, mi se potrivește și am vrut să îl folosesc în continuare. Micul meu secret de originalitate: îmi las amprenta în sensul că îmi adaug niște personaje care au fost în visele mele sau pe care mi le-am imaginat și pe care le-am creat eu. Deci este stilul meu. „Dragonul fermecat” este inspirat din visul meu și este chiar în fața porții, în expoziție.

E foarte greu de explicat cum arată o zi de-a mea. Prima dată merg la școală. Dacă este marți, când este o zi aglomerată, de obicei termin orele la 13:00 pentru că am și oră de pian, după care merg acasă, îmi fac temele și apoi desenez și dacă îmi mai rămâne timp mă joc și citesc. Dacă nu, bine.

Am cunoscut-o pe dna Giura într-o zi de Halloween, în clasa I, când ne-a învățat să facem niște bostănei, dar nu fioroși, ci cu fețe amuzante. Acum avem întâlniri de desen miercurea, două ore, la Fundația Ilfoveanu. Uneori sunt atât de mulți copii, că nu mai avem locuri și de aceea suntem încadrați în două grupuri.

Primul lucru pe care l-aș spune copiilor este că ceea ce contează este să vrei, să exersezi și să ai încredere în tine. Să nu se lase de ceea ce fac și să nu renunțe niciodată. Nici n-ar trebui să am planșele în față, pentru că îmi aduc aminte de ele mereu și mă încurajează.

Ce este încrederea? Doamna profesoară Anca Giura, doamna mea de desen, încă de când am venit la orele de desen ne-a spus că trebuie să lucrăm în pix cu gel. Și ne-a învățat cum să avem încredere în noi. Cum? Pe noi nu ne lăsa să ne schițăm desenele în creion și apoi să conturăm cu pixul cu gel. Ne-a zis să conturăm de prima dată în pix cu gel și așa, din greșeli, putem să construim mai multe lucruri. Să transformăm o greșeală într-un element nou în desen.

Chiar și copiii mici ar putea să le spună celor mari că din greșeli fiecare persoană poate învăța.

Și fratelui meu, Alexandru, îi place să deseneze pe același stil de artă pe care îl fac și eu și îi place și să cânte.

Prima mea lucrare din pandemie a fost făcută seara, pe terasa buncii, o planșă realizată la lumina lunii, unde este Alice în țara minunilor.“

• Citește pe Edupedu.ro ce spune Andreea Porumbel, mama Dariei, despre modul în care a ajuns la acest tip de desen