Povestea de dragoste mai puțin știută și ignorată de regizor dintre Oppenheimer, părintele bombei atomice, și statul New Mexico: ”Cele două mari iubiri ale mele”

„Părintele bombei atomice” a admirat mult timp peisajele deșertice ale statului. Astăzi, călătorii încă mai pot vedea numeroasele locuri care l-au inspirat pe fizician – dacă știu unde să caute, notează BBC.

În 1929, după o poveste de dragoste de un deceniu cu deșerturile din nordul New Mexico, începută când era doar un adolescent, viitorul „părinte al bombei atomice”, J. Robert Oppenheimer, i-a scris unui prieten: „Cele două mari iubiri ale mele sunt fizica și New Mexico. Este păcat că nu pot fi combinate”.  

Newyorkez prin naștere, Oppenheimer s-a îmbolnăvit de dizenterie pe când avea 18 ani, ceea ce i-a amânat planurile pentru facultate. În primăvara anului 1922, tatăl său l-a trimis în New Mexico, în speranța că aerul uscat al deșertului și aerul de afară îi vor da putere și îi vor grăbi recuperarea.

În timpul uneia dintre numeroasele plimbări cu calul prin munții sălbatici Jemez, Oppenheimer a văzut pentru prima dată formațiunile geologice cu păduri de pini ale îndepărtatului Platou Pajarito, apoi a continuat prin pajiștile montane din Valles Caldera până în satul izolat Los Alamos. Douăzeci de ani mai târziu, Oppenheimer a recomandat ca acest loc îndepărtat să fie folosit ca locație ultrasecretă pentru Proiectul Manhattan, unde el și oameni de știință din întreaga lume au dezvoltat și testat primele arme atomice din lume. 

Deși filmul biografic de succes al lui Christopher Nolan din 2023, Oppenheimer, a obținut 13 nominalizări la Oscar și a câștigat premiul pentru cel mai bun film la gala de decernare a premiilor din acest an, acesta ignoră în mare măsură povestea de dragoste a fizicianului cu deșertul din New Mexico și modul în care acesta l-a inspirat de-a lungul vieții. Cu toate acestea, de la lansarea filmului, turismul legat de istoria atomică din acest stat a crescut vertiginos.

Potrivit datelor furnizate de comitatul Los Alamos, Parcul Național Istoric al Proiectului Manhattan – și locurile sale populare, cum ar fi Casa originală Oppenheimer – a primit cu 110% mai mulți vizitatori după lansarea filmului în iulie 2023 decât în tot anul 2022. „A explodat în prima lună după film”, a declarat Leslie Bucklin, de la biroul de informații publice al comitatului Los Alamos. „Lucrurile au crescut foarte mult. Întreprinderile au înregistrat o creștere semnificativă”. 

Site-urile legate de Oppenheimer, de asemenea, au cunoscut aceeași creștere. Când White Sands Missile Range și-a deschis pentru o zi, toamna trecută, într-o sâmbătă din octombrie, locul de testare Trinity, 4.000 de persoane au stat la coadă.

Aerul uscat al deșertului din nordul New Mexico l-a vindecat în cele din urmă pe Oppenheimer și, după ce s-a înscris la Harvard câteva luni mai târziu, a publicat poezii inspirate de dealurile joase și de yucca-urile înflorite ale peisajului. În vara de după absolvire, a cumpărat o cabană rustică pe 154 de acri (aproximativ 62,38 ha) din Munții Sangre de Cristo, la 50 de kilometri est de Los Alamos. Când guvernul american i-a cerut să ajute la alegerea unui loc pentru laboratorul ultrasecret al Proiectului Manhattan, știa că câmpiile colorate și vârfurile de stâncă din regiune care l-au inspirat vor avea același efect asupra altora. 

„Se știe că Oppenheimer spunea că această zonă va fi o sursă de inspirație pentru oamenii de știință”, a declarat Bucklin, al cărui tată a lucrat ca fizician nuclear la Laboratorul Național Los Alamos timp de peste 40 de ani. „Nu poate fi un mediu oarecare. Nu numai că trebuie să fie secret și greu de găsit, dar trebuie să fie un loc de inspirație, astfel încât să simtă că pot realiza aceste lucruri uimitoare într-un timp atât de scurt. „Astăzi, când pasionații de istorie se înghesuie să vadă ce a mai rămas din New Mexico-ul lui Oppenheimer, ei nu caută doar locurile în care oamenii de știință au condus experimente cu nucleu de plutoniu sau au testat detonări, ci și locurile în care el și grupul său de fizicieni s-au relaxat și inspirat în timp ce lucrau, în liniște, pentru a schimba pentru totdeauna lumea

Oppenheimer și Georgia O’Keeffe

Dornici de oportunități de a se îndepărta de fizică și de a-și dezvolta mințile în alte moduri, oamenii de știință din cadrul Proiectului Manhattan au fost implicați în tot felul de activități extracurriculare în apropierea laboratorului din Los Alamos, de la sporturi la activități artistice. Oppenheimer însuși a jucat un rol într-o producție a spectacolului “Arsenic and Old Lace” la Los Alamos Little Theatre. În 1943, s-a alăturat unui număr de colegi europeni pentru a fonda Los Alamos Ski Club. Astăzi, pârtiile de schi create de oamenii de știință din cadrul Proiectului Manhattan sunt încă în funcțiune la stațiunea de schi Pajarito Mountain din Los Alamos.

„Aveau nevoie de această recreere în aer liber pentru a se relaxa”, a spus Bucklin. „Aveau nevoie de activitățile lor culturale [și] artistice pentru a rămâne cu picioarele pe pământ”. Dar, având în vedere confidențialitatea activității lor, guvernul federal a fost reticent ca oamenii de știință să se amestece cu schiorii și spectatorii de teatru civili. Așa că, la începutul anilor 1940, federalii au căutat mai departe de Los Alamos un loc privat și sigur unde echipa să se poată îndepărta de munca lor. Au pus ochii pe un loc numit Ghost Ranch. 

Cu un refugiu izolat de 21.000 de acri (aproximativ 8500 ha) în deșertul din Valea Chama din New Mexico, pajiști ondulate, stânci, și priveliști spectaculoase ale muntelui cu vârf plat Cerro Pedernal, Ghost Ranch era deja o mare sursă de inspirație pentru o altă figură influentă de la mijlocul secolului al XX-lea: Contemporana lui Oppenheimer – și, pentru o vreme, vecina sa de la fermă – artista americană Georgia O’Keeffe. 

În perioada de vârf a faimei lui O’Keeffe, între anii 1930 și 1940, aceasta a părăsit frecvent New York-ul pentru a rămâne și a picta la Ghost Ranch, proprietatea prietenilor săi Arthur și Phoebe Pack. Munții albaștri din Cerro Pedernal, canioanele albe ca creta, formațiunile de rocă roșie și profilul în formă de pălărie de gaucho au inspirat cele mai cunoscute lucrări ale artistei.

Potrivit istoricului Lesley Poling-Kempes, până în 1942, cowboyii și muncitorii de la Ghost Ranch au fost recrutați în mare parte în armată, iar ferma s-a închis pentru oaspeții care plăteau. „Singurii vizitatori ai castelelor construite din adobe grupate în jurul vechii Ghost House erau invitații lui Packs și prietenii lui O’Keeffe”, scrie Poling-Kempes în cartea sa “Valley of Shining Stone: The Story of Abiquiú”. 

În acea perioadă, Packs și O’Keeffe au fost abordați, interogați și verificați de către FBI. „Guvernul federal avea nevoie de un loc de vacanță restrâns, sigur [și] îndepărtat pentru bărbații și femeile care lucrau „în zonă””, scrie Poling-Kempes – și odată ce agenția a stabilit că Ghost Ranch era „fără spioni”, a devenit de facto, locul de escapadă de weekend al oamenilor de știință.

După cum O’Keeffe și familia Packs aveau să afle ani mai târziu, angajații federali care luau masa și beau alături de ei la casa principală a fermei și care se cazau sub nume false precum „Henry Farmer” și „Nicholas Baker” erau fizicieni nucleari precum Niels Bohr, Edward Teller și Oppenheimer însuși. Chiar alături de ei, O’Keeffe picta peisajele în care aceștia căutau liniște și odihnă, iar în vara anului 1945, a fost martoră la testul Trinity care a luminat cerul înainte de răsărit. 

În 1949, O’Keeffe s-a mutat cu normă întreagă în New Mexico, în propria fermă de adobe din apropierea satului Abiquiú. Astăzi, vizitatorii pot explora părți din casa și atelierul lui O’Keeffe: curtea, dormitorul și garderoba, mobilierul Eames și șevaleturile sale. Însă există un element unic care a atras mai multă atenție în ultima vreme: adăpostul ei împotriva precipitațiilor nucleare.

Ea a comandat construcția acestui buncăr subteran din blocuri de ciment la începutul anilor 1960, acesta era un buncăr de ultimă generație pentru vremea sa, cu o scară cu pereți de oțel, un rezervor de apă și un sistem de aer cu manivelă manuală conceput pentru a introduce și filtra aerul proaspăt. Acum, 60 de ani mai târziu, câteva obiecte selecționate din trusa ei de supraviețuire au rămas pe rafturile sale, inclusiv un contor Geiger portabil, folosit pentru a măsura radiațiile – o amintire a interesului ei pentru activitatea desfășurată de Oppenheimer și de oamenii de știință din Los Alamos, cu care a împărțit cândva Ghost Ranch. Tururile ghidate pentru grupurile vizitatoare pleacă de la O’Keeffe Welcome Center. La aproximativ 15 mile (24 km) mai sus pe drum, Ghost Ranch este, de asemenea, deschis pentru tururi, plimbări călare și trasee de drumeție.

Ghost Ranch întâlnește „Tamalewood”

Așa cum Ghost Ranch l-a inspirat pe adevăratul Oppenheimer, tot așa a inspirat și echipa din spatele filmului 2023. Jayde Ybarra, manager asistent de locație la Oppenheimer, a lucrat la o serie de filme importante în New Mexico – statul găzduiește atât de multe filmări, încât și-a câștigat porecla Tamalewood. 

„Aici, în New Mexico, ne învață multe despre Oppenheimer la școală”, a spus Ybarra. „Așa că am fost oarecum surprins să aud că mulți oameni din afara statului nu au auzit niciodată de Los Alamos și nu au fost cu adevărat educați cu privire la toate acestea – cum s-a întâmplat. Nu vă dați seama cât de mare a fost de fapt evenimentul în New Mexico”.

Ybarra și alți membri ai echipei de filmare au construit satul Los Alamos din anii 1940 din cadrul filmului, la Ghost Ranch. „Toate cadrele cu Oppenheimer la fermă, călărindu-și caii – toate au fost filmate acolo”, a spus el.

Pe autostradă, între Abiquiú și Ghost Ranch, se află Bode’s General Store – un punct de întâlnire pe marginea drumului, îndrăgit pentru tamalele sale și hamburgerii cu chili verde. Nu este atât de diferit de cum era acum 80 de ani, când O’Keeffe și Oppenheimer se numărau printre clienții săi. Iar în timpul filmărilor pentru Oppenheimer, a spus Ybbaro, a fost un loc de așteptare și pentru actori și echipă.

Moștenirea invizibilă a lui Oppenheimer

Oppenheimer și colegii săi nu s-au inspirat numai din aceste peisaje. Familiile cu terenuri aflate în zona White Sands sau în oricare dintre sutele de locuri de exploatare minieră de uraniu din regiune – o comunitate cunoscută astăzi sub numele de „downwinders” – știu că Proiectul Manhattan a costat vieți nenumărate în New Mexico. În documentarul “First We Bombed New Mexico”, în curs de apariție, regizoarea Lois Lipman prezintă zeci de mărturii care, împreună, conturează tabloul „bolilor de cancer și deceselor masive” care au cuprins statul în deceniile de după testul Trinity. 

Oamenii pot încă să experimenteze peisajele centrale din această parte a poveștii, dacă îndrăznesc. Locuri precum Canionul Hoot Owl, numit cândva „Canionul fierbinte” de către guvern din cauza nivelurilor de radiații gamma fierbinți care au fost purtate de vânt și cauzate de precipitațiile nucleare ale testului Trinity, sunt deschise publicului, a declarat Lipman. Nu există studii recente care să indice dacă zona este încă radioactivă. Însă, radioactivitatea din precipitațiile nucleare are o durată de viață de 24.000 de ani – sau, după cum spun “downwinders”, 7.000 de generații.