Povestea lui Joe Biden: moartea soției și fiicei sale într-un accident, cancerul fiului său Beau / În 1988 a vrut să candideze prima dată la președinția SUA. S-a retras după ce s-a descoperit că a copiat o parte din discursurile unui politician britanic

Ales în Senat la vârsta de 30 de ani, și-a pierdut soția și fiica într-un accident cinci săptămâni mai târziu. Campaniile (cu scandaluri), asocierea cu Obama, promisiunea față de fiul său Beau. Și acum durerosul pas înapoi. Este povestea de viață a președintelui SUA, Joe Biden, prezentată de Corriere della Sera.

Biden, care în scrisoarea sa de adio a reafirmat că și-ar fi dorit să rămână la Casa Albă încă patru ani, convingându-se în cele din urmă că retragerea este cel mai bun lucru pentru partid și țară, va purta cu el convingerea care l-a însoțit toată viața: cea de a fi fost întotdeauna subestimat de partidul său, în ciuda unei cariere politice extraordinare de peste o jumătate de secol: senator, șef al Comisiei Juridice a Senatului (dând numele său unor legi importante și, uneori, controversate), președinte al Comisiei pentru Afaceri Externe (creând relații cu lideri din întreaga lume), vicepreședinte timp de opt ani în Casa Albă a lui Barack Obama și apoi președinte.

O carieră care a început în 1972, când Richard Nixon urma să fie implicat în scandalul Watergate și America încă lupta în Vietnam.

Joseph Robinette Biden deține un dublu record: a fost cel mai vârstnic președinte din istoria Statelor Unite (născut în 1942, a intrat la Casa Albă la 79 de ani), dar și cel mai tânăr senator: a fost singurul care a avut curajul să îl provoace pe Caleb Boggs, o forță a partidului republican, și, împotriva tuturor șanselor, a reușit să îl învingă, recuperând dezavantajul de 30 de puncte din primele sondaje de campanie.

Este ales pe 7 noiembrie ’72, când nu avea încă vârsta minimă de 30 de ani cerută de Constituție pentru senatori: o va atinge 13 zile mai târziu. Dar, chiar înainte de inaugurare, pe 3 ianuarie anul următor, tragedia care i-a dat viața peste cap.

Un accident de mașină în care soția sa Neilia și fiica sa de un an, Naomi, au murit, în timp ce cei doi băieți ai săi, Beau și Hunter, au fost grav răniți. Zile teribile pentru Joe, de la triumf la tragedie: văduv, cu doi copii în spital, vrea să renunțe la funcția politică. Se gândește chiar la sinucidere. Prietenii săi îl conving să meargă mai departe: politica va fi cea care îi va da din nou un scop și speranță.

Este doar pagina de deschidere a unei vieți publice și private nesfârșite și bogate: construirea unei noi familii cu Jill Jacobs, căsătorită cinci ani mai târziu, paternitatea legii care combate violența împotriva femeilor, dar și legea din 1974 pentru reprimarea infracțiunilor violente care a impus prima interdicție asupra armelor de asalt, dar, prevăzând și o înăsprire puternică a pedepselor, a fost la originea lungului sezon de încarcerări în masă, în mare parte a afro-americanilor, chiar și pentru infracțiuni fără gravitate.

O greșeală pentru care Biden și-a cerut scuze în ultimii ani comunităților de culoare care l-au susținut, în ciuda faptului că în cariera sa, mereu în echilibru între idealism și un pragmatism care a mers uneori până la oportunism electoral, există o altă pată: Joe a fost un progresist angajat în luptele pentru extinderea drepturilor civile, dar, ales în Delaware și puternic dependent de electoratul alb din Wilmington care nu vedea cu ochi buni eforturile de desegregare desfășurate prin încercarea de a trimite mulți copii din ghetouri la școli mai bune, a devenit democratul din Congres care a luptat cel mai vehement împotriva folosirii celebrelor autobuze școlare galbene pentru a transfera elevii afro-americani la școli ”albe”.

În cadrul primei dezbateri pentru alegerile din 2020, Kamala Harris, de asemenea candidată, i-a reproșat traseismul politic de acum o jumătate de secol de care ea, pe atunci elevă la școala primară, a fost, de asemenea, victimă. Odată nominalizat, Biden a ales-o oricum ca adjunctă.

Viața sa umană și politică este densă în pasaje esențiale: de la adolescența în orașul industrial Scranton, Pennsylvania, alături de un tată care l-a învățat să fie mereu de partea clasei muncitoare (Biden susține că a fost președintele cel mai apropiat de sindicate din întreaga istorie americană) la moartea, în 2015, a iubitului său fiu Beau din cauza unei tumori cerebrale, la problemele judiciare ale celuilalt fiu, Hunter.

Și, apoi, cele trei ascensiuni la Casa Albă: prima, în 1988, s-a încheiat dezastruos când s-a descoperit că copiase o parte din discursurile sale din cele ale liderului laburist britanic Neil Kinnock: „Dau vina pe aroganța pe care o aveam atunci”, a recunoscut președintele în urmă cu câțiva ani biografului său, Evan Osnos.

O înfrângere amară care i-a salvat viața: după pensionare, a mers la medicii săi pentru a se asigura de natura unor afecțiuni. A fost operat de urgență pentru un anevrism care era pe punctul de a-i exploda în creier: dacă ar fi continuat campania, ar fi murit.

A doua încercare a fost în 2008, curând forțat să se retragă, înghesuit cum era între două nave de luptă: pe de o parte Hillary Clinton, iar de cealaltă parte primul afro-american care cucerea Casa Albă. Dar apoi Obama l-a ales ca adjunct, dorind pe cineva ca el, senator timp de 36 de ani, care să știe cum să navigheze în Congres.

A treia candidatură, cea din 2020, era aparent cel mai puțin probabilă: prea bătrân și împins în spate de Sanders și Buttigieg, câștigătorii primelor trei primare. Dar a reapărut în Carolina de Sud datorită electoratului lui Jim Clyburn și în acel moment Obama a devenit regizorul propriei sale renașteri convingându-i pe ceilalți candidați moderați să renunțe și să-l susțină pe Biden pentru a opri cursa liderului stângii radicale, Bernie Sanders.

Obama: binefăcătorul său de două ori, dar în mintea lui Joe este doar un altul care nu a crezut cu adevărat în valoarea sa. Biden nu l-a iertat niciodată pentru că nu l-a susținut pe el, adjunctul său, pentru cursa pentru Casa Albă din 2016, preferând-o pe Hillary Clinton. Fosta Primă Doamnă a fost învinsă de Trump, în ciuda faptului că a obținut cu câteva milioane de voturi mai multe decât candidatul republican.

În anul următor, Biden a scris ”Daddy, Make Me a Promise”, cartea emoționantă și îndurerată în care își reconstituie ultimii doi ani marcați de agonia și moartea fiului său preferat Beau, care ar fi trebuit să fie moștenitorul său politic. Și care își dorea foarte mult să-și vadă tatăl candidând din nou la președinție. Decedând, răpus de o tumoare pe creier, Beau i-a cerut tatălui său să-i promită că va fi bine în continuare, orice s-ar întâmpla.

Replici dureroase, dar marcate și de un fir al resentimentului pentru acel Obama carismatic, dar și un om calculat, care a preferat rațiunile inimii celor de oportunitate politică, predând partidul înapoi clanului Clinton.

Iar astăzi, desigur, Biden este din nou resentimentar față de Barack pentru că l-a împins, deși nu public, afară. Celor care l-au îndemnat să insiste mai mult, să fie mai explicit, Obama le-a explicat în aceste zile dramatice că, dacă ar fi făcut-o, ar fi obținut rezultatul opus: acela de a-l face pe Biden și mai încăpățânat în negațiile sale. Toți colaboratorii fostului președinte democrat fuseseră deja destul de expliciți. Începând cu strategul victoriilor sale electorale, David Axelrod: încă de la dezbaterea cu Trump din 27 iunie, care a ieșit prost pentru Biden, acesta considerase că candidatura sa era terminată. Dar avertizase, de asemenea, că va fi foarte dificil să convingă o persoană atât de încăpățânată precum Biden.

Multe episoade, dar cele care l-au modelat pe Joe, care sunt esențiale pentru a-l înțelege, aparțin adolescenței sale și primilor săi ani în politică. Tragedia din 1972, care l-a modelat și uman, dându-i acea empatie, acea capacitate de a transmite căldură umană, de a înțelege suferința celorlalți, care a fost poate cel mai mare atu al său, inclusiv în politică. Și, apoi, tenacitatea cu care a luptat împotriva bâlbâielii sale încă din copilărie.

Tenacitate a cărei altă față este încăpățânarea și chiar resentimentul care se acumulează atunci când crezi că eforturile tale nu sunt apreciate sau sunt chiar batjocorite. Pentru a înțelege furia lui Biden – care probabil nu mai este capabil să evalueze nivelul deteriorării sale fizice – împotriva unui partid care îl împinge la pensie, nu trebuie decât să citim o replică din biografia lui Osnos: „După multe decenii, Biden își amintește încă foarte bine numele colegilor de școală care l-au umilit pentru dificultățile sale. De ani de zile revine la subiect vorbind despre vulnerabilitate și importanța de a avea respect.”