G4Media.ro

Povestea lui Liviu, fotograful care a făcut în propria sufragerie 12 viziere…

Povestea lui Liviu, fotograful care a făcut în propria sufragerie 12 viziere și le-a donat medicilor / „Și donația ar fi fost bună, dar sentimentul că faci efectiv ceva e mult mai puternic”

Liviu Albei are 39 de ani, este fotograf, pasionat de tehnologie și în curând va fi tată. Joi, 26 martie, a luat decizia să se implice în sprijinirea eforturilor cadrelor medicale, iar patru zile mai târziu a produs și donat 12 viziere.

Cum a făcut acest lucru?

”Trăim chestia asta în care pare că suntem împreună singuri. Aveam de ales în a contribui cu bani sau a face efectiv ceva. Am decis să pun mâna și să fac. Și donația ar fi fost bună, dar sentimentul că faci efectiv ceva e mult mai puternic. Am căutat să văd de ce anume mai este nevoie în spitale, am căutat inițiative private, care deja au intrat în contact cu medicii și spitalele, iar pe aceste grupuri am observat că se caută mult viziere. Așa că mi-am rupt o parte din salariu, și aici e o poveste faină, pentru că voiam să iau direct de la producător… Mai ieftin, semnificativ mai ieftin! Dar, când am văzut că o afacere locală s-a implicat cu 25 de imprimante 3D pentru viziere, am zis că mai bine sprijin și un business local pe timp de criză, în timp ce fac ceva și pentru medici. Așa că am dat comandă de imprimantă și materiale și au venit a doua zi. Vineri (n.red. 27 martie) au ajuns. Mi-a luat o zi să-mi dau seama cum naiba se folosește pentru că habar nu aveam! Dar în acea seară aveam prima ramă de vizieră făcută. Sâmbătă aveam deja 5. Iar până duminică am intrat în teste cu modele noi. De vineri până azi am dormit vreo 7- 8 ore”, a povestit el pentru G4Media.ro.

Pentru unii o sumă consistentă, pentru alții, poate insignifiantă, investiția lui Liviu a fost de 1585 de lei.

”Totul, adică imprimanta 3D și două role de filament, m-a costat 1585 de lei. Și am făcut 12 viziere. Pe «drum» m-a ajutat un prieten, care se pricepe, cu sfaturi și două hub-uri cu fișiere de producție (n.red. planurile ramei pentru viziere), astfel încât să nu pierd timp cu setările tehnice. Acum urmăresc încă două proiecte la care intenționez să contribui, dacă va fi nevoie de componente”, mai spune Liviu.

 

Până atunci, e decis să continue cu producția vizierelor. Și nu e singur în acest efort, i-au sărit în ajutor și o vecină și o colegă de serviciu, care au contribuit cu 550 de lei. Vecina, la rândul ei, a strâns bani de la alți prieteni.

Liviu Albei este fotograf colaborator la Inquam Photos.

 

 

NOTĂ: Articol publicat în cadrul proiectului ”România ajută!”, realizat de G4Media.ro în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer

Sursa foto: Liviu Albei

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Felicitari Luviu si multumim!

  2. Capitaliști autohtoni, 12 viziere- 2000 de lei
    #sieu