Povestea srilankezului stabilit de 11 ani în România care i-a ajutat pe compatrioții săi abandonați în Otopeni. A trecut printr-un război civil, primul job a fost într-un internet cafe, iar acum conduce o companie IT în București

36 de muncitori dați afară de o companie din Botoșani stau singuri în aeroportul Henri Coandă, fără nicio posibilitate de a pleca nicăieri. Televiziunile se pun în mișcare. Oamenii sunt finalmente ajutați de autorități, iar în două zile primesc locuri de muncă la Cluj, la fabrica De Longhi.

În imaginile care circulă la TV, apare mereu alături de muncitori un bărbat care vorbește non-stop cu ei. El este Ruban Jayathas, un srilankez stabilit de 11 ani în România. Lucrează în domeniul IT, conduce o firmă de profil din București și spune că „dacă n-aș fi încercat să-i ajut, n-aș mai fi fost om. Eu am încercat în primul rând să îi ajut în relația cu autoritățile.”

Originar din Sri Lanka, Ruban Jayathas a trecut printr-un război civil în țara natală, între etnicii singhalezi majoritari și cei tamili. O parte a etnicilor tamilii și-au înființat o grupare separatistă paramilitară -Tigrii Eliberării din Tamil Elam-și-au început luptele de stradă cu armata și cu etnicii singhalezi majoritari. Ruban Jayathas este tamili.

• „Era 1983 și aveam 7 ani, dar îmi aduc și acum aminte foarte bine. Puteam muri atunci. Mama era profesoară, tatăl meu lucra la biserică. Trupele armatei erau pe stradă, erau lupte de stradă. În cartierul meu umblau mai multe grupări militare care ținteau etnicii tamili și le dădeau foc caselor. Pe noi ne-a salvat atunci un vecin singhalez, care ne-a adăpostit în casa lui. A riscat totul pentru noi. Vecinul meu trăiește și astăzi și mereu când ajungem în Sri Lanka schimbăm câteva vorbe, ne aducem aminte de acele vremuri teribile. Ne-a salvat, îi datorăm viețile noastre. Au fost ucise sute de persoane atunci. Și la casa lui au venit soldați. Le-a spus că este o casă singhaleză și că nu e nici un tamili aici”, spune Ruban pentru G4media.ro.

Au fost nevoie de mulți ca familia să-și poată reface viața. Cele mai multe familii tamili au început să emigreze în Australia, în Canada, SUA sau Elveția, unde există azi mari comunități formate de etnicii tamili. Părinții lui Ruban au ales să rămână în Sri Lanka: „asta e țara noastră și nu plecăm.”

La școală, Ruban s-a descurcat destul de bine A descoperit apoi internetul, iar primul loc de muncă a fost într-un internet-cafe în Sri Lanka.

• „Eram plătit cu 25 de dolari pe lună, cam atât sau mai puțin, pentru 12 ore pe zi în fiecare zi. Am crescut în război. Munceam, eram fericit, dar trebuia să îmi fac o viață decentă. Am continuat cu școala, cu studiile. Am urcat, treptat, în carieră. Mi-am construit și agenție de turism în Sri Lanka, am ajuns să lucrez și în televiziune ca editor pe partea de producție și post-producție , după care mi-am făcut și eu o companie media. Confruntările militare în Sri Lanka au durat până în 2009, când gruparea Tigrii Eliberării din Tamil Elam a fost învinsă definitiv. Știu ce înseamnă să nu ai speranță, să crezi că totul s-a terminat pentru tine. Știu foarte bine ce înseamnă să te simți neajutorat. Poate și din acest motiv am făcut tot posibilul să ajung la compatrioții mei, văzându-i cum stau acolo, ca ai nimănui.”

Vorbim de cazul celor 36 de muncitori din Sri Lanka dați afară de o companie din Botoșani și trimiși la București în aeroport, deși zborurile internaționale erau anulate. În plus, oamenii nu aveau nici bani cu ce să se întoarcă acasă.

• „Inițial am fost rezervat când am văzut imaginile cu ei, am zis că nu există așa ceva în România, iar o filmare poate fi înșelătoare. Mi s-a părut o nedreptate extremă, dar încercam să fiu rațional. Eu sunt aici de atâta vreme și n-am avut nici un fel de probleme. Apoi am făcut tot posibilul să ajung la ei, la acești muncitori. Sunt oameni onești și știu cât de greu le este. Am încercat să ajung la ei să înțeleg mai bine ce s-a întâmplat de s-a ajuns la un asemenea caz. Știu că nu vorbesc limba, m-am dus acolo ca translator, să-i ajut în relația cu autoritățile”, povestește Ruban.

„Apoi m-am gândit să le ofer o masă, un ceai, să stau de vorbă cu ei, să aflu exact ce s-a întâmplat. Erau singuri în aeroportul acela. Apoi ne-am apropiat și mai mult fiindcă suntem din aceeași țară, desigur. Noi suntem oameni foarte apropiați unii de alții. A intervenit ministrul muncii, le-am explicat că nu sunt singuri și că se vor găsi niște soluții pentru ei. Am încercat să îi liniștesc, fiindcă erau absolut descumpăniți. Nu aveau nici bani, nu aveau nimic, nimic și nu aveau cum să plece în Sri Lanka.”, adaugă Ruban.

L-am întrebat pe Ruban dacă s-a simțit în România discriminat sau dacă a avut vreodată probleme din cauză că vine din Sri Lanka, oferindu-i ca exemple și cazurile Ditrău și Cluj pe lângă cel al muncitorilor rămași în aeroport.

„În 2009, când am venit în București, eram proaspăt căsătorit, de doi ani, cu soția mea din Sri Lanka, iar când am venit aici lumea era altfel față de acum, într-adevăr, dar nu am avut niciodată mari probleme. Mai întorceau oamenii capul pe stradă după noi, așa, în trecere, dar nimic serios. Eu nu cred că aceste evenimente caracterizează o țară, cel puțin nu România. Și la Ditrău lucrurile s-au liniștit, chiar am ținut legătura și cu cei de acolo. Pe de altă parte, sunt cam 4000 de muncitori din Sri Lanka în România, după datele mele, iar cei mai mulți sunt foarte mulțumiți de angajatori. Sunt muncitori la Turnu Severin, de exemplu, cu care am și discutat și care sunt foarte fericiți acolo. În zona firmei noastre, în București, sunt grădinari din Sri Lanka și sunt foarte mulțumiți de România.

Iar acești oameni, cei 36 care s-au angajat la Cluj, la De Longhi, sunt acum cei mai fericiți. Am vorbit cu ei, s-au instalat, s-au odihnit și vor intra în program de muncă de luni sau de marți, din ce am înțeles. Ei vor să le demonstreze tuturor cât sunt de harnici și aplecați spre locul de muncă. Erau descumpăniți, iar acum au primit o nouă șansă.”

De ce au ales Clujul? Au fost 6 propuneri în total, l-am mai întrebat pe Ruban.

„Au cântărit foarte bine toate lucrurile, eu le-am spus exact cum sunt ofertele și nu am încercat să îi influențez. Au ales Clujul fiindcă au putut merge toți împreună, să fie toți angajați în același loc, au cântărit și condiția financiară, iar acolo vor câștiga ceva mai mult decât la Botoșani, iar despre Cluj le-au spus toți că este unul dintre cele mai bune locuri de locuit din România. Din aceste motive au ales să se angajeze la Cluj. Erau absolut încântați. Să vezi niște oameni demoralizați, la pământ, iar în două zile să-i vezi complet schimbați, ca și cum toate rugăciunile lor s-au îndeplinit, este ceva nemaipomenit.”

În luna februarie, la Cluj-Napoca s-a iscat un alt incident care a avut în prim-plan muncitori din Sri Lanka. Pe o stradă din cartierul Gruia s-au cazat 22 de srilankezi într-o casă deținută de angajator – un restaurant din Cluj-, iar 15 dintre vecini au semnat o petiție pentru ca aceștia să plece, transmițându-le autorităților că într-unul dintre imobile, „o fostă grădiniță, sunt cazați 22 de străini cu pielea închisă la culoare, care nu se știe ce caută aici și cât de legal muncesc”. În plus, angajatorii au spus la vremea respectivă că vecinii le-au trimis pe cap mai multe instituții ale statului, de la Pompieri, ITM, până la Poliția Locală.

Ruban spune că e doar „ceva izolat și nu cred că asta reprezintă Clujul. Probabil acei oameni de acolo nu erau obișnuiți cu străinii. Asta este o problemă întâlnită în toată lumea. Și în UK dacă-i întrebi pe unii îți vor spune că nu vor să audă de români, de exemplu. Am prieteni acolo care îmi spun că românii sunt însă printre cei mai buni constructori pe care i-ar putea avea. Deci e o problemă peste tot în lume, cred eu. Sunt niște stereotipuri numai bune de aruncat la coșul de gunoi.”

E atât de mare diferența salarială dintre Sri Lanka și România? „Uitați, pe o poziție similară dacă ne raportăm la acești muncitori de la Cluj, unul ar câștiga în Sri Lanka undeva la 150 de dolari pe lună. Aici iau de 3 ori mai mult, poate și mai bine.Din acest motiv vin și continuă să vină. Și muncesc. Trag foarte mult fiindcă atunci când pleacă își fac împrumuturi de până la 3000 de dolari. Ei muncesc foarte mult și în același timp pun bani de o parte și îi trimit familiei. În alte sectoare sunt salarii asemănătoare cu cele din România, cum e cel de IT. Acolo se câștigă cam la fel sau chiar mai mult, fiindcă taxele sunt mai mici. Dar România e o țară primitoare, o țară prietenoasă, o țară sigură. Ca peste tot, mai sunt și cazuri precum acestea, dar le consider izolate. Eu am venit în 2009 pentru un an sau pentru doi ani și iată-mă aici după 11 ani. Am doi copii care s-au născut aici, o fată de 8 ani, care merge la școală în București și un băiat de 3 ani. Suntem oameni cu toții, români, srilankezi, tot oameni suntem. Celui care i-a trimis în stradă, știind că nu au unde se duce i-aș pune întrebarea: <<așa ai învățat să tratezi un om?>>

Dacă renunți la umanitate, atunci cu ce mai rămâi? Dacă renunțăm la umanitate, la ceea ce ne definește ca oameni, rămânem cu nimic, suntem niște nimicuri.”