VIDEO Povestea unui român din Ploiești intrat în topurile muzicale din SUA. Ultima piesă a ajuns un veritabil imn al minorităților

Un artist român emigrat în SUA a lansat o piesă manifest – „Excuse my accent” -, o melodie care face referire la problemele cu care se confruntă imigranții. În jurul său s-a format deja o comunitate. Alături de alți artiști din America, românul a pornit o mișcare care militează pentru egalitatea de șanse, pentru lupta împotriva discriminării.

Stăm de vorbă cu Andrei Roșca sau, dacă vreți, Drei Ros, numele de scenă pe care îl folosește. Melodia a fost lansată înainte de pandemie, iar în ea se regăsesc Andrei, Rob Young și Sharlene. Melodia este produsă de The Donuts și MP808 cu asistență a compozitorului nominalizat la premiile Grammy, Kief Brown. A devenit un imn pentru toți imigranții și minoritățile cu videoclipul său și oferă un mesaj despre luptă și speranță.

„Am avut și eu probleme când am ajuns în SUA. Nu vorbeam engleza, apoi am învățat-o, dar tot eram judecat fiindcă vorbeam cu accent european. Mai ales că doream să cânt, iar acolo săreau toți. Ce-i cu ăsta, uite-l cum vorbește! Ce vrea ăsta să facă, muzică? Stăteam de vorbă într-o zi cu Rob Young, un artist de aici și îi povesteam de problemele mele. El mi-a sugerat: <<ia scrie tu mai bine o piesă și vedem ce iese.>> Cam asta e pe scurt povestea acestei melodii, a acestui clip”, spune Andrei Roșca pentru g4media.ro.

Prima dată a ajuns în America în 1996 la vârsta de 12 ani.

„Câștigaserăm la loteria vizelor și-am ajuns la Chicago pe când aveam 12 ani cu mama și cu tata. Stăteam într-o suburbie, un cartier ocupat 99% de persoane de culoare. Nu rupeam o boabă de engleză, nici cu bicicleta nu prea ieșeam în cartier, că-mi iera frică. Am avut noroc că știam puțin baschet și m-au acceptat”, își amintește Andrei.

Pe când se acomoda și-și făcea primii prieteni, familia a decis să se întoarcă acasă. „E foarte greu la început, iar ai mei n-au rezistat. Trei luni am stat în America, apoi la Ploiești, înapoi. Ai mei au tot mers ca să-și păstreze green-cardul. Dar de mutat definitiv în America am făcut-o peste patru ani, în 2000. Eu am crescut doar în suburbii, în cartiere periferice. Eram la liceu în Chicago și în poza de grup eram ca un felinar, singurul elev alb. Îmi plăceau și muzica hip-hop și baschetul. Eram chiar bunicel, mă gândeam să fac carieră în baschet. Am avut noroc cu baschetul, m-a ajutat să mă integrez.”
Primul job în SUA a fost într-un magazin unde primea 8 dolari /oră ca să pună produse lactate în frigidere.

„Mai gustam câte un iaurt, un lapte, până m-au prins și m-au dat afară, m-au zburat rapid. Nu prea reușeam cu munca. Am și tras chiulul, nu eram serios. Mă gândeam doar să fac muzică și să joc baschet. Apoi m-am angajat ca paznic. Dormeam toată noaptea. Găsisem o canapea, apoi mi-am dus o pernă acolo. Am început să dorm. Dimineața aveam antrenamente la baschet, mergeam la școală și mama mă întreba de unde am atâta energie. Păi eram ca nou, fresh, dormeam de rupeam. A ținut faza o vreme, până într-o dimineață când a venit cineva la firmă pe la 4 dimineața și m-a găsit pe canapea, descălțat, cu cămașa scoasă din pantaloni. Dormeam, ce mai. M-a zis la șef și apoi m-a chemat. <<Hei, Andrei, ce s-a întîmplat?>>:

-Uite, am probleme acasă, am fost stresat, obosit.

-Păi de când ai? Ne-am uitat pe camere și de vreo două luni tot dormi pe canapea.

-Da.

-Pa.

Ăsta a fost jobul de paznic. Apoi am fost și șofer la o firmă privată. Am vândut și adidași într-un magazin, dar și de-acolo m-au dat afară. Voiam baschet și muzică.”

În 2004, însă, și-a luat un bilet fără întoarcere din SUA în România.

„Tata era bolnav de cancer în stadiu avansat și nu se mai putea face nimic. Și-a dorit să moară acasă, la Ploiești. Am venit eu cu el, ne-am luat câte un bilet fără întoarcere. Știam ce se întâmplă, știam amândoi. M-am dus cu el să moară acasă. Asta își dorea. Un coșmar. S-a stins pe 31 iulie 2004, exact în ziua în care am împlinit 20 de ani. Ce spui de această aniversare? O experiență… Dar asta este viața. O trăiești, o iubești, dar se termină prea repede de cele mai multe ori.”

În memoria tatălui său, Andrei a înregistrat primul album în același an, intitulat „Între viață și moarte”. „Atât mai puteam face și eu pentru el. Ne dăm seama cât de mult ținem la părinți, doar când ei nu mai sunt.”

Andrei a jucat baschet la liceul Auburh High School, apoi a trecut la colegiul Green River Community. Fiindcă era foarte dificil să ajungă profesionist în țara baschetului, românul s-a întors să joace în România pentru o vreme. A ajuns la Târgoviște, a trecut și pe la Dinamo, a fost ochit de Asesoft, multipla campioană de la acea vreme.
„Îmi plăcea baschetul, dar voiam să-mi termin studiile și în America. Plus că aveam o accidentare la spate care m-a tras înapoi. Și voiam să fac muzică. ”

În 2005, împreună cu Barry Collins ( a.k.a BurreCollins) a inaugurat propriul studio, Boss Bizznis, în Seattle. Românul a început să înregistreze mai multe piese și ajuns să colaboreze cu numeroși artiști din America, de la Junior Reid, Sean Paul, la Evelyn sau Rick Ross.

S-a mutat apoi în Los Angeles. Anul acesta a înregistrat melodia „Excuse my accent.” Presa de specialitate o consideră un imn al minorităților din America.

„Să nu uităm că eu eram tipul care cinci ore pe zi puneam laptele și iaurtul în magazine în frigider, iar acum reușesc să trăiesc din ceea ce îmi place să fac. Să fiu autentic, să am un rost al meu. Piesa e un mesaj de unitate, de fapt. Vorbește despre problemele pe care le au străinii care vin în America, unde populația este foarte divizată. E un mesaj pentru diversitate, pentru acceptare. De mine s-a râs multă vreme de accentul meu și mi-au trebuit mulți ani să trec peste prejudecățile acestea.”