G4Media.ro

Poziția Patriarhiei după ce un călugăr a cerut dezlegare pentru ca oamenii…

sursa foto: Basilica

Poziția Patriarhiei după ce un călugăr a cerut dezlegare pentru ca oamenii să meargă la biserică de Înviere: ”Orice mesaj incitator la încălcarea reglementărilor fixate de autoritățile abilitate NU reprezintă Biserica Ortodoxă Română”

”În contextul stării de urgență instituită în România pentru protejarea sănătății cetățenilor și stoparea extinderii actualei epidemii, orice mesaj contrar celui oficial oferit de Patriarhia Romana, orice mesaj incitator la încălcarea reglementărilor fixate de autoritățile abilitate, inclusiv de cele ecleziastice, este unul care NU reprezintă Biserica Ortodoxă Română”, se arată într-un punct de vedere al BOR remis redacției G4Media.ro.

Punctul de vedere oficial al BOR a fost exprimat în urma publicării unui articol despre apelul părintelui Calistrat Chifan ca toți credincioșii să participe la slujba de Înviere.

”Orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate, deoarece, în timpul stării de urgență, toţi avem obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar, vom suporta sancţiunile prevăzute de lege”, mai arată Biserica Ortodoxă.

Context. Deși regulile Patriarhiei nu permit, unul dintre cei mai renumiți duhovnici ortodocși din România, părintele Calistrat Chifan, vrea ca toți credincioșii să participe la slujba de Înviere. Totodată, duhovnicul face apel la autoritățile statului să le permită oamenilor să participe la slujbă măcar o oră, deși experiența altor state care au permis mari adunări colective în plină pandemie arată că rezultatele au fost catastrofale.

Poziția duhovnicului este însă diametral opusă cu regulile Patriarhiei Române, care sunt foarte clare și au fost făcute cunoscute tuturor preoților încă din 8 aprilie. Potrivit ultimei circulare a Cancelariei Sfântului Sinod aprobată de către Patriarhul României, slujbele de Înviere pot fi oficiate doar de clerici, fără a fi permis accesul enoriașilor. Singura recomandare pe care Patriarhia o face credincioșilor, pe lângă îndemnul de a rămâne acasă, este ca în noaptea de Înviere să se salute, de la ferestre, balcoane sau din curți cu salutul pascal „Hristos a înviat!” și răspunsul „Adevărat a Înviat!”.

Foto: Patriarhul Daniel (Basilica.ro)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. De fapt, Dani a spus „dragi credinciosi, va ia dracu’ pentru ca ati cotizat slab in ultima luna si nu am reusit sa fac plinul decat de 8 ori la fiecare Mertzan”. Si iatain articol ce au inteles ziaristii ca a spus!

  2. Ohhhh, ce recomandare!!! Iti patrunde in suflet. Bravo Daniel, prea fericitule! Extraordinar de fericitule! Cata sfintenie in indemnul tau, in recomandarea ta. Ma rog, chestia cu Inviatul e cam problematica, dar trecem peste. Doar suntem crestini, nu! Credem la greu in orice bazaconie!

    Eu as propune ca credinciosii sa se salute cu salutul, devenit traditional in ultimii ani, M.U.I.E PSD! Ar fi mai apropiat de realitatile autohtone, decat chestia cu Inviatul!

  3. Ohhhh, ce recomandare!!! Iti patrunde in suflet. Bravo Daniel, prea fericitule! Extraordinar de fericitule! Cata sfintenie in indemnul tau, in recomandarea ta. Ma rog, chestia cu Inviatul e cam problematica, dar trecem peste. Doar suntem crestini, nu! Credem la greu in orice bazaconie!

    Eu as propune ca credinciosii sa se salute cu salutul, devenit traditional in ultimii ani, M.U.I.E PSD! Ar fi mai apropiat de realitatile autohtone, decat chestia cu Inviatul!

  4. Dan Ilie Ciobotea ar trebuii sa se spovedeasca in fata credinciosilor si poporului român si sa spuna ce rol a avut in timpul dictaturi ,a fost un informator,a facut parte din politia politica????? Ce cuprindea dosarul Sau care a fost distrus de col.Oprescu Puiu si cpt.Mirel Staniloiu in 22-23 decembre 1989????? Ce functie detinea PREAFERICITUL in timpul dictaturi????? Doarme linistit noaptea Sau se indoapa cu somnifere pentru a nu avea cosmaruri????

  5. Nu e nicio diferenta intre BOR si autoritati, BOR lucreaza cu oricine pentru a se imbogati si a-si spori puterea, chiar si cu dictaturi.

  6. In istorie va ramane cunoscut ca Daniel Apostatul. Asemenea eretic n-a fost in fruntea unei Biserici Locale niciodata. „Ca nişte oi în iad s‐au pus, moartea îi va paşte pe dânşii. Şi‐i
    vor stăpâni pe ei cei drepţi dimineaţa, şi ajutorul lor se va învechi în iad, din slava lor s‐au scos.” PS.48, 15

  7. Ieri erau analfabeții pe fluxuri sfășiau un călugăr că a făcut apel la stat să lase creștinii 1 oră la Inviere. Toată turma de postaci de pe g4 media nu a inteles că omul a făcut un apel la stat, nu a făcut apăel la insubordonare civică – e o mare diferență.

    Franța, Spania, SUA, Germania discută deschiderea țării – ăia sunt coool, numai călugărul nostru e rău că a făcut un apel perfect legal.

    Azi vine Patriarhul și ne asigură că mergem pe mana statului și respectăm carantina și văd niște veninoși purulenți care-l injură și-l scuipă gratuit fără nici o jenă. Voi sunteti occidentaliștii ăia toleranți? Păi de aia veti rămane o minoritate că sunteți proști și răi ca pesediștii.

    Nu uitați că Daniel reprezintă cateva milioane de oameni și ura voastră purulentă arată cine sunteți și noi, milioanele de oameni ne vom trage concluziile despre voi.